30 de răniţi într-un montagne russe la Madrid | Ziua Veche
Acasa InternationalExterne Peste 30 de răniţi într-un montagne russe la Madrid

Peste 30 de răniţi într-un montagne russe la Madrid

scris de M.I.
12 afisari

Două trenuri au intrat în coliziune pe un traseu de montagne russe într-un parc tematic la Madrid, relatează BBC News.

Parque de Atracciones

Aproximativ 33 de persoane au fost rănite, iar unele dintre ele au fost conduse la spital în vederea unei evaluări, în pofida faptului că au suferit doar răni uşoare, au anunţat serviciile de urgenţă.

Două vagoane ale Tren de la Mina (tren de mină) de la Parque de Atracciones au intrat în coliziune după ce unul dintre ele şi-a încheiat drumul dar nu s-a oprit corespunzător.

Poliţia a fost chemată să stabilească cauza accidentului.

Incidentul a avut loc duminică, la ora locală 14.30 (15.30, ora României), iar parcul a alertat serviciile de urgenţă.

Răniţii prezentau echimoze şi se aflau în stare de şoc. Potrivit website-ul parcului, trenul este primul montagne russe familial din Spania în care sunt folosiţi ochelari de realitate virtuală (VR).

El Pais scrie că trenurile pot circula cu până la 55 de kilometri pe oră.

Parque de Atracciones a fost deschis în 1969 în cel mai mare parc din capitala spaniolă, Casa de Campo.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult