UPDATE – Poliția ungară a reținut trei persoane despre care se presupune că ar fi implicate în tragedia produsă joi, când peste 70 de imigranți au fost găsiți morți într-un camion abandonat în Austria, a anunțat vineri în ediția sa on-line ziarul austriac Krone, fără a cita surse, relatează Reuters și EFE.
Un purtător de cuvânt al Ministerului de Interne austriac nu a putut confirma informația oferită de Krone, în timp ce poliția din Ungaria și cea din Austria nu au dorit să facă niciun comentariu.
Potrivit ziarului austriac, arestările au avut loc în Ungaria și se presupune că presupușii capi ai acestei grupări care se ocupă cu traficul de persoane s-ar afla în România, scrie EFE.
Peste 70 de cadavre ale unor imigranți au fost scoase din camionul descoperit abandonat joi pe banda de urgență a unei autostrăzi din estul Austriei, în apropiere de Ungaria și Slovacia, a anunțat vineri purtătorul de cuvânt al Ministerului de Interne austriac.
Camionul frigorific de 7,5 tone și de numai 5 metri lungime a fost descoperit de angajați ai Asfinag, operatorul autostrăzilor din Austria. Vehiculul a fost dus la un institut veterinar cu facilități de refrigerare, iar experți legiști au lucrat toată noaptea pentru a scoate și număra cadavrele. Vehiculul era înmatriculat în Ungaria și avea logoul unei firme slovace de carne de pasăre. Șoferul camionului a dispărut.
Potrivit EFE, se crede că victimele au murit cu 36-48 de ore înainte de descoperirea camionului frigorific. Conform informațiilor furnizate de poliția ungară, care a trimis doi agenți în Austria pentru a coopera cu autoritățile austriece în acest caz, camionul frigorific, cu plăcuțe de înmatriculare ungare, a fost văzut miercuri la sud de Budapesta și, ceva mai târziu, la frontiera cu Austria. Potrivit ultimelor date oferite de presa austriacă, vehiculul a intrat miercuri în Austria și a fost abandonat joi în jurul orelor 6 dimineața.
Ministerul austriac de Interne a anunţat vineri dimineaţa că peste 70 de cadavre au fost găsite în autoutilitara descoperită joi pe o autostradă în Austria, relatează portalul TheLocal.at.
Potrivit portalului, ministerul a anunţat vineri dimineaţa că anchetatori au recuperat cadavrele în noaptea de joi spre vineri şi că aceştia au confirmat că printre victime se află copii.
Vehiculul, la bordul căruia poliţia a anunţat iniţial că s-ar afla între 20 şi 50 de cadavre, a fost găsit parcat pe o bandă de staţionare, pe o autostradă din landul Burgenland, a declarat joi Hans Peter Doskozil, un purtător de cuvânt al poliţiei, într-o conferinţă susţinută de către ministrul austriac de Interne Johanna Mikl-Leitner.
„Ziua de astăzi (joi) este o zi neagră. Această tragedie ne afectează profund„, a declarat Mikl-Leitner joi.
„Traficanţii de persoane sunt criminali. Oricine mai crede că ei sunt nişte persoane amabile care ajută nu mai poate fi ajutat„, a adăugat ea.