Acasa InternationalExterne Poliția francezǎ a ucis un romȃn ȋn apropiere de Paris

Poliția francezǎ a ucis un romȃn ȋn apropiere de Paris

scris de Laurentiu Banches
2 afisari

Un român a fost ucis ȋn seara de marți, 29 iulie, în localitatea Montgeron, de un polițist care a tras asupra lui în cursul unui control al actelor de identitate încheiat cu un final nefericit.

Poliția francezǎ a ucis un romȃn ȋn apropiere de Paris (foto:france24.com)

Marți seară în jurul orei 20:00, ora României, trei indivizi „aflați sub influența alcoolului și destul de enervați”, potrivit sursei amintite, au provocat scandal pe străzile din Montgeron. Membri ai poliției municipale s-au deplasat la fața locului, dar în fața agresivității celor trei au chemat o echipă a poliției naționale. Confruntați cu violența de care dădeau dovadă cei trei, unul dintre polițiști a făcut inițial uz de flash-ball (armă neletală cu gloanțe din cauciuc). În aceste condiții, doi dintre cei trei indivizi au răspuns somațiilor și „au acceptat să fie percheziționați, însă al treilea a refuzat”. Potrivit primelor elemente, el i-a amenințat pe reprezentanții forțelor de ordine și, „cu o sticlă spartă în mână”, s-a îndreptat spre unul dintre polițiști, a menționat sursa citată.

În circumstanțe care rămân de lămurit, polițistul a făcut uz de arma de foc din dotare și a tras asupra acestui individ, un român în vârstă de 42 de ani rezident în Franța care, în pofida intervenției echipei de prim-ajutor, a decedat pe loc. Potrivit Agerpres, ceilalți doi bărbați au fost reținuți și plasați în arest temporar. Inspecția generală a poliției naționale (IGPN, „poliția poliției”) a fost sesizată.

3 comentarii

Contra 30-07-2014 - 11:46

Foarte bine! ne mai scapa pe noi de o grija!

UnUL 30-07-2014 - 12:18

Perfect adevărat.

Cretinu USD-USL-PSD 30-07-2014 - 14:11

Ba nu e bine! Daca era votantul cu noi cu Domnul ponta la presedintiale? e mana marinelului care vrea sa nu fie Ponta presedinte macar dou mandate care sa ne faca bine! jos tirantul!

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult