Acasa InternationalExterne Ponta, Leancă şi Oettinger, la startul lucrărilor gazoductului Iaşi-Ungheni VIDEO

Ponta, Leancă şi Oettinger, la startul lucrărilor gazoductului Iaşi-Ungheni VIDEO

scris de M.A.
13 afisari

Lucrările de construcţie la gazoductul Iaşi-Ungheni, care va interconecta România şi Republica Moldova, au fost inaugurate marţi în partea stângă a Prutului, în prezenţa premierilor Victor Ponta şi Iurie Leancă şi a comisarului european pentru Energie, Günther Oettinger.

Ponta, Leancă şi Oettinger, la startul lucrărilor gazoductului Iaşi-Ungheni

Ponta, Leancă şi Oettinger, la startul lucrărilor gazoductului Iaşi-Ungheni

Conducta de gaz va avea o lungime totală de 43,2 kilometri, dintre care aproximativ 32 de kilometri pe teritoriul României, un diametru de 508 centimetri şi va fi îngropată la o adâncime de 1,8-2,2 metri. Capacitatea maximă a gazoductului va fi de 1,5 miliarde de metri cubi anual, ceea ce reprezintă mai mult decât consumul anual de gaze al Republicii Moldova, transmite Agerpres.

Însă, pentru ca această conductă să poată fi utilizată la capacitate maximă, Republica Moldova urmează să construiască o magistrală Ungheni-Străşeni, care va permite alimentarea cu gaz de la conducta IaşiUngheni şi asigurarea consumului anual de gaze. Pentru aceasta sunt necesare investiţii de cel puţin 60 de milioane de euro, iar autorităţile de la Chişinău au declarat că acest proiect ar putea fi realizat în decurs de 4-5 ani.

Chişinăul speră că România va putea să-i livreze Republicii Moldova gaz la un preţ mai mic decât cel importat din Rusia, al cărui preţ este de aproximativ 400 de dolari pentru o mie de metri cubi.

Construcţia gazoductului reversibil IaşiUngheni a fost agreată şi inclusă în Protocolul de colaborare moldo-român din 24 mai 2010 şi în Memorandumul dintre Ministerul Economiei al Republicii Moldova şi Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri al României din 25 octombrie 2010.

La 17 iulie 2012, fostul premier Vlad Filat şi omologul său român Victor Ponta au semnat o declaraţie comună privind cooperarea bilaterală în domeniul securităţii energetice, inclusiv realizarea gazoductului IaşiUngheni şi a liniilor electrice de înaltă tensiune Suceava-Bălţi şi IaşiUngheni.

Guvernele de la Bucureşti şi Chişinău trebuie să lucreze împreună

Victor Ponta Iasi-Ungheni

Victor Ponta la inaugurarea lucrarilor la gazoductul Iasi-Ungheni

Guvernul român nu trebuie să dea sfaturi sau indicaţii Republicii Moldova, ci să lucreze împreună cu executivul de la Chişinău pentru a face viaţa oamenilor de pe cele două maluri ale Prutului mai bună, a declarat marţi premierul Victor Ponta la inaugurarea lucrărilor de construcţie a gazoductului IaşiUngheni.

„Mă bucur foarte mult că după multe vorbe frumoase pe care Moldova le-a primit de la Bucureşti şi de la Bruxelles, în sfârşit se întâmplă şi fapte. Proiectul pe care îl inaugurăm astăzi şi pe care toţi cei responsabili m-au asigurat că îl vor finaliza la timp, până la sfârşitul anului, iar la anul va fi dat în funcţiune, înseamnă fapte făcute cu sprijinul Bruxelles-ului, pentru că o parte din finanţare este asigurată de Comisia Europeană şi prezenţa comisarului Oettinger este semnificativă, că şi celelalte proiecte de infrastructură energetică între România, UE şi Moldova vor continua efortul guvernului de la Bucureşti care nu trebuie să dea Moldovei nici sfaturi, nici indicaţii, ci să muncească împreună cu guvernul din Moldova pentru a face viaţa oamenilor de pe cele două maluri ale Prutului mai bună decât este în acest moment”, a declarat premierul Victor Ponta.

Premierul a subliniat că, prin realizarea unor proiecte concrete, populaţia din Republica Moldova îşi va dori un viitor european.

„Astfel, doar cu vorbe, fără fapte, va fi foarte greu să le explicăm oamenilor de ce este bună această direcţie”, a adăugat Ponta.

El şi-a exprimat speranţa că în 2014 primii locuitori din zona raionului Ungheni din Republica Moldova vor avea acces la gaze mai ieftine, considerând că „acel moment va fi mai important decât o mie de vorbe despre România sau UE„.

Premierul i-a asigurat pe fostul şef a executivului de la Chişinău, Vlad Filat, şi pe cel actual, Iurie Leancă, de faptul că au la Bucureşti prieteni gata să coopereze.

„Vreau să cred că aceste proiecte concrete vor fi continuate şi de altele. Ştim ce trebuie făcut”, a mai spus Ponta.

El a arătat că, „în urmă cu mai mult de jumătate de secol eram uniţi şi de poduri şi de drumuri pe care le facem mai greu acum, când ar trebui să fim mai bogaţi şi mai eficienţi decât eram”

Moment remarcabil pentru cooperarea R Moldova-România-UE

Comisarul european pentru Energie, Guenther Oettinger

Comisarul european pentru Energie, Guenther Oettinger

Lansarea construcţiei gazoductului IaşiUngheni este un moment remarcabil pentru cooperarea dintre Republica Moldova, România şi Uniunea Europeană, a afirmat marţi premierul Republicii Moldova, Iurie Leancă, la ceremonia de inaugurare a lucrărilor, care se desfăşoară în comuna Zagarancea, raionul Ungheni.

UE şi România au demonstrat că sunt parteneri strategici ai Republicii Moldova, iar pe dimensiunea energetică sprijinul a devenit mult mai intens şi mult mai solid’, a declarat Leancă.

El a subliniat importanţa acestui proiect pentru Republica Moldova, ceea ce îi va permite să-şi diversifice sursele de import al gazului. ‘Odată cu darea în exploatare planificată pentru anul viitor, vom avea o cale adiţională de import a gazelor naturale’, potrivit premierului de la Chişinău.

Integrarea Republicii Moldova în piaţa europeană a gazelor naturale va face ca această piaţă să fie mult mai competitivă, durabilă şi nu se opreşte aici. Declaraţia aparţine comisarului european pentru Energie, Guenther Oettinger, şi a fost făcută la ceremonia de lansare a lucrărilor de construcţie a gazoductului IaşiUngheni. Oficialul a dat asigurări că proiectul va fi finalizat către sfârşitul anului curent, astfel încât gazul să fie deja în ţeavă în 2014.

Acest gazoduct are o importanță strategică pentru ambele țări, pentru că va diversifica aprovizionarea de resurse energetice pentru Republica Moldova și va spori securitatea energetică. Există și a doua etapă, modernizarea infrastructurii energetice pe ambele maluri ale Prutului. La ce-a de-a doua etapă se prevede că, gazele din Europa vor ajunge în Republica Moldova și va permite livrarea acestora către Chişinău”, a mai adăugat Guenther Oettinger.

1 comentariu

laur 27-08-2013 - 14:53

Vor veni comunisti la Chisinau si vor inchide legaturile cu Romania. Asta din cauza Europei care nu stie cum sa se comporte cu rusofonii.

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult