Acasa InternationalExterne Președintele sârb anunță dezarmarea populației. „Pedepsele vor fi drastice”.

Președintele sârb anunță dezarmarea populației. „Pedepsele vor fi drastice”.

scris de Misu Andrei
70 Afisari

Serbia va lua măsuri urgente pentru a combate atacurile armate. Anunțul președintelui sârb, Aleksandar Vucic, a venit după ce în utlimele două zile au avut loc atacuri sângeroase, soldate cu moartea a 17 persoane.

Guvernul sârb are în vedere amendamente la Legea privind muniţiile, care vor înăspri restricţiile privind deţinerea de arme. Presa locală a relatat că președintele intenționează „dezarmarea Serbiei”, întrucât la un interval de mai puțin de 48 de ore, au avut loc adevărate masacre.

Ultimul a avut loc joi seara, la aproximativ 60 de kilometri sud de Belgrad, în apropiere de Mladenovac. Atacatorul, un tânăr în vârstă de 21 de ani, a tras la întâmplare cu o armă automată, în timp ce se afla într-un autovehicul în mișcare. Opt persoane au murit, iar alte 14 au fost grav rănite. Miercuri, un elev de numai 13 ani, a ucis nouă persoane, într-o școală publică din Belgrad. Victime au fost opt elevi și un paznic.

Restricții în privința deținerii armelor

Preşedintele sârb Aleksandar Vucic a ținut, vineri, un discurs, în care a anunțat măsurile pe care Guvernul le pregătește. El a afirmat că, în prezent, aproximativ 400.000 de sârbi dețin arme.

Sunt aproximativ 400.000 de persoane, toate vor fi supuse măsurilor de rigoare. Vom dezarma Serbia, iar pedepsele vor fi drastice. Pentru puţinele arme care vor rămâne, vor exista controale timp de şase luni, cu examene medicale, psihiatrice şi de altă natură, iar atunci când serviciile competente vor spune, se va efectua un test de droguri obligatoriu, anunţat cu doar 48 de ore înainte”, a detaliat preşedintele, citat de news.ro

De asemenea, Ministerul de Interne va emite un moratoriu asupra eliberării oricăror arme pentru următorii doi ani, inclusiv a armelor de vânătoare. Sancţiunile pentru deţinerea şi vânzarea neautorizată de arme vor creşte.

În special, sunt majorate pedepsele pentru portul de obiecte periculoase, cum ar fi cuţite şi bricege, cu care copiii pot provoca răni grave prietenilor lor”, a mai spus Vucic.

El a adăugat că, deşi numărul de arme a fost redus în perioada anterioară, nu este suficient, ceea ce sporeşte insecuritatea publică.

Preşedintele a mai spus că a fost luată în considerare introducerea detectoarelor de metale la intrările în şcolile din Serbia, dar s-a ajuns la concluzia că acestă măsură nu ar ajuta prea mult, aşa că deocamdată fiecare şcoală din Belgrad va avea alocat un poliţist.

Am sugerat să revenim la pedeapsa cu moartea, dar premierul şi guvernul au respins ideea, spunând că, alături de Belarus, am fi singura ţară de acest fel din Europa. M-au informat că este împotriva Convenţiei Europene, a mai declarat Vučić.

Cine are voie să dețină arme în Serbia

Serbia se află pe locul al treilea pe plan global, după Statele Unite ale Americii şi Yemen, cu un număr estimat de 39 de arme de foc la 100 de locuitori – alături de fostul său partener federal Muntenegru -, potrivit raportului Small Arms Survey din 2018.

Vânătoarea este foarte populară în rândul sârbilor. Peste 78.000 din cei 6,6 milioane de locuitori au permise de vânătoare, iar numeroase familii deţin arme în casă de generaţii.

Totuşi, atacurile armate în masă au fost destul de rare.

Pot deţine arme doar persoanele peste 18 ani, în baza unui permis obţinut după verificarea riguroasă a cazierului. Există de asemenea unui examen medical obligatoriu, care trebuie repetat la fiecare cinci ani.

Trecutul penal, tulburările mintale, abuzul de alcool sau de substanţe ilegale sunt situaţii care nu permit obţinerea unui astfel de permis. Totodată, armele de foc trebuie păstrate sub cheie, într-un loc special şi pot fi confiscate în cazul în care proprietarul lor este considerat iresponsabil.

În plus, proprietarii de arme trebuie să absolve un curs de pregătire şi să răspundă la un chestionar cu întrebări din legislaţia privind armele de foc.

Mai mult, simpla deţinere a unui permis de arme de foc nu îl autorizează pe deţinător să poarte cu el arma oriunde în afara locuinţei.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult

BREAKING NEWS