Acasa InternationalExterne UPDATE Principalul suspect în atacurile de la Bruxelles, Najim Laachraoui

UPDATE Principalul suspect în atacurile de la Bruxelles, Najim Laachraoui

scris de B.C.R
13 afisari

UPDATE – Presa belgiană susţine că suspectul capturat miercuri dimineaţă de către forţele de intervenţie din Bruxelles nu este teroristul Najim Laachroui, care a fost surprins pe camerele de supraveghere din aeroportul Zaventem, unde 11 persoane au fost ucise şi alte 81 au fost rănite după ce două bombe au explodat simultan în terminalul de plecări, transmite Reuters.
Al treilea suspect care are legătură cu atentatul comis marți la aeroportul internațional Bruxelles-Zaventem,

Autorităţile au capturat un suspect în cartierul Anderlecht, însă presa belgiană susţine că nu este vorba de Najim Laachroui, care a reuşit să scape de la aeroportul Zaventem, unde alţi doi terorişti au murit în deflagraţie.

Autorităţile belgiene l-au identificat pe Laachroui într-o filmare de pe camerele de supraveghere din aeroport, iar miercuri dimineaţă au anunţat identitatea sa. De altfel, teroristul era căutat deja pentru atentatele de la Paris, după ce ADN-ul său a fost găsit “pe materialul explozibil folosit la atacurile” din noiembrie, soldate cu 130 de morţi.

Najim Laachraoui, a fost arestat miercuri dimineață în capitala belgiană, în cartierul Anderlecht, a anunțat publicația belgiană La Derniere Heure, citată de Reuters.

Najim Laachraoui

Najim Laachraoui

Informația nu a fost deocamdată confirmată de Parchetul federal belgian.

Urme de ADN ale lui Laachraoui au fost găsite pe ”materialul exploziv folosit în atacurile” comise pe 13 noiembrie 2015 la Paris, soldate cu 130 de morți și sute de răniți.

Plecat în Siria în februarie 2013, Najim Laachraoui a făcut parte din primele grupuri de bruxellezi care s-au alăturat jihadiștilor în Siria, sub numele de luptător de ‘Abu Idris’. El era căutat de poliție din data de 4 decembrie anul trecut.

Născut pe 18 mai 1991, originar din cartierul bruxellez Schaerbeek, Najim Laachraoui a fost controlat și când se afla într-o mașină, la 9 septembrie, sub identitatea falsă de Soufiane Kayal, la frontiera austro-ungară, în compania lui Salah Abdeslam și Mohamed Belkaid, un algerian în vârstă de 35 de ani împușcat mortal de poliția săptămâna trecută la Forest, în sud-vestul regiunii Bruxelles.

Parchetul federal belgian a anunțat luni că unul dintre complicii comandourilor care au comis atentatele de la Paris, cunoscut sub identitatea falsă de Soufiane Kayal, a fost identificat ca fiind Najim Laachraoui. ”Ancheta a putut să stabilească că numitul Soufiane Kayal poate fi identificat ca fiind numitul Laachraoui Najim, născut la 18 mai 1991, plecat în Siria în februarie 2013”, a afirmat Parchetul într-un comunicat, fără a-i preciza naționalitatea.

Sub această identitate falsă a fost închiriată locuința percheziționată la 26 noiembrie 2015 la Auvelais, în apropiere de Namur. Casa a fost folosită pentru pregătirea atacurilor de la 13 noiembrie de la Paris, soldate cu 130 de morți și sute răniți. ”Urme de ADN ale lui Laachraoui Najim au fost descoperite în casa închiriată la Auvelais, precum și în apartamentul de pe Rue Henri Bergé din cartierul Schaerbeek din Bruxelles, care ar fi fost utilizate de gruparea teroristă”, a precizat luni Parchetul belgian, lansând un nou apel la martori pentru informații care pot duce la găsirea acestuia.

Anchetatorii îi suspectează pe Laachraoui și Belkaid că au fost în legătură telefonică cu unii dintre atentatori sinucigași în seara de 13 noiembrie 2015, în care au fost comise atentatele de la Paris.

Atentatele comise marți dimineață la aeroportul internațional Bruxelles-Zaventem și în stația de metrou Maelbeek din capitala belgiană s-au soldat cu cel puțin 31 de morți și 260 de răniți.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult