Purtător de cuvânt al Ministerului de Externe al Chinei a sugerat joi că armata americană ar fi putut aduce coronavirusul în oraşul chinez Wuhan | Ziua Veche
Acasa InternationalExterne Purtător de cuvânt al Ministerului de Externe al Chinei a sugerat joi că armata americană ar fi putut aduce coronavirusul în oraşul chinez Wuhan

Purtător de cuvânt al Ministerului de Externe al Chinei a sugerat joi că armata americană ar fi putut aduce coronavirusul în oraşul chinez Wuhan

scris de Misu Andrei
295 afisari

Un purtător de cuvânt al Ministerului de Externe al Chinei a sugerat joi că armata americană ar fi putut aduce coronavirusul în oraşul chinez Wuhan, care a fost cel mai puternic lovit de boală, amplificând războiul declaraţiilor cu Washingtonul, informează Agerpres, care citează Reuters.

China a fost extrem de deranjată de comentariile oficialilor americani care au acuzat Beijingul că a reacţionat prea încet împotriva virusului, care a fost detectat pentru prima dată la Wuhan anul trecut, şi că nu a fost suficient de transparent.

Miercuri, consilierul de securitate naţională de la Casa Albă, Robert O’Brien, a spus că reacţia Chinei la situaţia de urgenţă declanşată de coronavirus a făcut foarte probabil ca lumea să piardă două luni, timp în care s-ar fi putut pregăti pentru răspândirea virusului.

Într-o postare dură, scrisă în engleză pe contul său verificat de Twitter, un purtător de cuvânt al Ministerului de Externe chinez, Zhao Lijian, a spus că SUA sunt cele lipsite de transparenţă.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult