Acasa InternationalExterne Putin cere negocieri imediate cu NATO și SUA privind securitatea Rusiei

Putin cere negocieri imediate cu NATO și SUA privind securitatea Rusiei

scris de Misu Andrei
94 afisari

Preşedintele rus Vladimir Putin a cerut marţi negocieri „imediate” cu NATO şi SUA privind garanţiile pe care trebuie să le primească Rusia pentru securitatea sa, pe fondul tensiunilor cu Ucraina.

„Vladimir Putin a subliniat necesitatea lansării imediate de negocieri cu SUA şi NATO pentru a defini garanţiile judiciare pentru securitatea ţării noastre, în scopul excluderii extinderii viitoare a Alianţei la Est şi a desfăşurării de sisteme de armament care ameninţă Rusia în Ucraina şi alte state vecine”, a informat Kremlinul într-un comunicat după o discuţie între preşedintele rus şi omologul său finlandez, Sauli Niinisto, potrivit AFP, citat de Agerpres.

Finlanda este un intermediar tradiţional între Rusia şi rivalii săi occidentali.

Cu prilejul unei videoconferinţe de la începutul lui decembrie, preşedintele rus i-a cerut omologului său american Joe Biden garanţii juridice pentru a exclude orice nouă extindere a NATO, în contextul în care Moscova estimează că occidentalii, deschizând Alianţa pentru ţări din Europa de Est şi fosta URSS, şi-au încălcat promisiunile făcute după căderea fostei Uniuni Sovietice.În acest sens, Rusia consideră o eventuală aderare a Kievului la NATO o linie roşie. Rusia a anexat deja peninsula ucraineană Crimeea, drept reacţie la revoluţia pro-occidentală în 2014.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult