Acasa InternationalExterne Putin: România „a ocupat” Basarabia și Bucovina de Nord

Putin: România „a ocupat” Basarabia și Bucovina de Nord

scris de Misu Andrei
112 afisari

Pe 12 iulie, Kremlinul a publicat pe site-ul oficial al președinției un articol de opinie al președintelui Vladimir Putin, intitulat „Despre unitatea istorică a rușilor și ucrainenilor”, care fusese anunțat pe 30 iunie 2021, în timpul celei de-a 18-a conferință anuală cu cetățenii. Conținutul articolului, care se concentrează pe analiza istoriei relațiilor ruso-ucrainene, este dominat de afirmația că ucrainenii sunt o parte străveche, inseparabilă a „națiunii ruse triune” (poporul multinațional al Federației Ruse). Majoritatea articolului este dedicat tezei conform căreia rușii, ucrainenii, dar și bielorușii sunt același popor, însă Vladimir Putin face trimitere și la Basarabia și Bucovina de Nord, despre care spune că  au fost ocupate de către România în 1918, la finalul Primului Război Mondial.

Vladimir Putin susține că această comunitate (referindu-se la comunitatea ucraineană) se bazează pe o istorie comună cu Rusia, care se întinde pe o mie de ani și care ține de limbă, identitatea etnică „rusă”, sfera culturală comună și religia ortodoxă. Legătura ucrainienilor cu statul rus este specială și organică, susține liderul de la Moscova, precizând că orice încercare de a rupe sau slăbi această legătură, care ar putea fi inspirată și influențată doar de actori externi, va duce inevitabil la prăbușirea statalității Ucrainei.

„Rusia jefuită”  

În textul său de 5.000 de cuvinte, Vladimir Putin pleacă de la o idee mai veche a sa, conform căreia distrugerea Uniunii Sovietice a fost o catastrofă geopolitică, cea mai mare din secolul XX. Astfel, propune o incursiune în istorie, care începe din zorii poporului rus, atunci când se vorbea o limbă rusă veche, potrivit lui Putin, iar cnezatele rusești erau răsfirate și subjugate de mongolii Hoardei de Aur. Vladimir Putin spune că o parte din teritoriul baltic a fost rus. Zona Galiției din centrul Europei a fost, de asemenea, populată de ruși, precum și zone din Ucraina, Polonia și Ungaria.

Liderul de la Kremlin pune la îndoială în mod deschis legitimitatea granițelor actuale ale Ucrainei și susține că o mare parte din Ucraina modernă ocupă ținuturi istorice rusești, precizând în același timp că „Rusia a fost jefuită” de teritorii de-a lungul timpului. Totodată, Vladimir Putin sugerează o posibilă nouă anexare a teritoriului ucrainean, susținând: „Devin din ce în ce mai convins de un lucru: Kievul pur și simplu nu are nevoie de Donbas”.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult