Acasa InternationalExterne Rebelii au cucerit Bab al-Aziziya, fieful lui Gaddafi din Tripoli (VIDEO)

Rebelii au cucerit Bab al-Aziziya, fieful lui Gaddafi din Tripoli (VIDEO)

scris de D.S.S.
11 afisari

 Rebelii au arborat steagul lor pe locuinţa lui Muammar Gaddafi din complexul Bab al-Aziziya

Rebelii au reuşit să pătrundă în complexul Bab al-Aziziya, fieful lui Muammar Gaddafi din capitala libiană, una dintre puţinele zone în care insurgenţii nu deţin controlul, au relatat martori oculari, citaţi de BBC.

Luptători rebeli au pătruns în capitală la bordul a zeci de camionete , potrivit BBC – şi au început să tragă asupra clădirii cu armament greu. Imaginile prezentate la televiziuni arată fum ridicându-se deasupra clădirilor din oraş, în timp ce pe fundal se aude zgomotul obuzelor.

În cursul nopţii, Saif al-Islam, fiul colonelului Gaddafi, apăruse în faţa complextului din Tripoli la câteva ore după ce rebelii anunţaseră că l-au capturat. El a insistat că guvernul a reuşit să dea o lovitură majoră ofensivei rebelilor şi a spus că forţele tatălui său câştigă bătălia, o ipoteză dezminţită de politicienii occidentali, de liberii rebelilor şi de NATO.

În vestul capitalei libiene, multe cartiere sunt sub controlul rebelilor.

Regimul Gaddafi îşi joacă în aceste momente ultima carte. Forţele loiale colonelului Gaddafi pierd tot mai mult teren în faţa rebelilor. Insurgenţii au cucerit cea mai mare parte a capitalei şi au ocupat clădirea postului naţional de televiziune prin intermediul căruia dictatorul libian îşi transmitea mesajele prin care instiga la violenţă împotriva propriului popor.

Situaţia pare cu atat mai disperată cu cât atât premierul cât şi şeful serviciilor secrete au dispărut. Doar fiul dictatorului, Seif al-Islam mai crede în victoria forţelor loiale tatălui său.

Fiul lui Gaddafi a surprins pe toată lumea cînd şi-a făcut apariţia la hotelul din Tripoli unde sunt cazaţi jurnaliştii străini. Fiul lui Muammar Gaddafi era însoţit de militari şi de susţinători. Asta în ciuda faptului că rebelii anunţaseră în cursul zilei de ieri că Saif a fost arestat. Fiul dictatorului libian a declarat pentru presă că Tripoli este controlat de loialişti.   

Seif al-Islam a mai precizat că terenul câştigat de rebeli în doar câteva zile ar fi de fapt o uriaşă capcană, pusă la punct de trupele fidele lui Gaddafi.

Oamenii au dat jos de pe instituţii steagurile verzi ale regimului Gaddafi şi le-au înlocuit cu drapelul tricolor al Regatului Libian. Luptele continuă însă pe străzi.

Potrivit ultimelor informaţii, Muammar Gaddafi s-ar afla încă în Tripoli, dar locaţia sa este necunoscută. Bab al-Aziziya înseamnă în arabă Poarta Splendidă. Complexul se întinde pe 6 kilometri pătraţi şi a fost bombardat în 1986 de forţele americane ca măsură de retaliere după uciderea unor soldaţi americani în Berlin. În centrul complexului se află o statuie din aur care reprezintă un pumn ce sfărâmă un avion american. Se spune că palatul ar avea tunele subterane până la mare.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult