Premierul spaniol Mariano Rajoy a anunţat luni că şeful statului, regele Juan Carlos, are intenţia de a abdica în favoarea fiului său.

Regele Spaniei, Juan Carlos, va abdica (foto: urgente24.com)
Regele Spaniei, Juan Carlos, va abdica în favoarea prinţul moştenitor Felipe de Asturias, aşa cum prevede articolul 57 al Constituţiei Spaniei.
‘Majestatea sa Regele Juan Carlos mi-a comunicat voinţa de a renunţa la tron şi a deschide procesul de succesiune. De asemenea, doreşte să le comunice spaniolilor el însuşi motivele, în cursul acestei zile. Este convins că este cel mai bun moment pentru schimbarea şefului statului şi transmiterea coroanei Prinţului de Asturias’, a declarat luni premierul Rajoy, în cadrul unei declaraţii instituţionale, de la Palatul Moncloa.
Mariano Rajoy a precizat că va convoca un consiliul de miniştri extraordinar, pentru a asigura respectarea prevederilor constituţionale ce stabilesc abdicarea, şi mai precis, elaborarea unei legi organice în acest sens, aşa cum stabileşte articolul 57, paragrafele 1 şi 2, din cadrul Constituţiei Spaniei. Ulterior, legislativul ar urma să îl proclame rege pe prinţul Felipe într-un timp cât se poate de scurt.
Şeful guvernului spaniol l-a descris pe regele Juan Carlos drept ‘un apărător neobosit al intereselor noastre, cu tot ce a putut contribui la bunăstarea spaniolilor. Este o figură istorică, legată strâns de democraţia Spaniei’.
În plus, Mariano Rajoy a subliniat pregătirea celui care va deveni noul şef al statului. Prinţul Felipe de Asturias, care va domni cu numele de Felipe al VI-lea, dispune de ‘pregătire, o amplă experienţă în afacerile publice, (şi prezintă) o garanţie solidă că funcţia de şef de stat va fi la înălţimea aşteptărilor’, a mai spus Rajoy.
Procesul presupus de abdicare şi urcarea pe tron a prinţului Felipe de Asturias va avea loc ‘într-un context de stabilitate instituţională, ca semn al maturităţii democraţiei’ Spaniei, a mai spus şeful guvernului, potrivit Agerpres.
4 comentarii
bine că n-a abdicat în favoarea lui cioroianu!!!
????
tu nu faci pe prostul, chiar ești!
!!!!!
Comments are closed.