Patru persoane au murit sâmbătă, 29 decembrie, după ce un avion cu opt persoane la bord a ieşit de pe pistă, în timp ce efectua o aterizare de urgenţă pe aeroportul Moscova-Vnukovo şi a luat foc.
Autorităţile ruse au anunţat că avionul de tip Tupolev-204 aparţinând companiei ruse Red Wings venind dinspre Cehia şi-a încheiat cursa la marginea unei autostrăzi foarte circulate, în apropierea aeroportului, unde s-a rupt la la impactul cu solul acoprit de zăpadă. Conform mediafax, ministerul rus pentru Situaţii de urgenţă a declarat că „Patru persoane au fost ucise, iar alte patru rănite în cursul aterizării la Vnukovo a (avionului de tip) Tu-204″,
Potrivit televiziunii ruse, pilotul a survolat aeroportul şi a intenţionat, de asemenea, să aterizeze pe alt aeroport. În afară de Vnukovo, Moscova dispune de alte două aeroporturi importante, Şeremetievo şi Domodedovo. Serviciul de presă al Aeroportului Vnukovo a anunţat că nu au fost stabilite încă motivele producerii acestei tragedii, avionul rupându-se în bucăţi şi luând foc.
Comitetul rus de Anchetă, care a deschis investigaţii, privilegia sâmbătă seara ipoteza unei erori de pilotare, a anunţat Vladimir Markin, purtătorul de cuvânt al instituţiei, citat de agenţiile ruse. Incendiul care a izucnit la marginea autostradei Kiev, care s-a extins pe o suprafaţă de maximum 100 de metri pătraţi, a fost controlat, a anunţat Ministerul pentru Situaţii de Urgenţă.
Aeroportul a fost închis temporar după accident şi s-a redeschis cu puţin înainte de ora locală 19.00 (17.00, ora României). Preşedintele rus Vladimir Putin a fost informat despre situaţie, iar premierul Dmitri Medvedev a dispus crearea unei Comisii de Anchetă însărcinată să stabilească cauzele accidentului.
Confruntate cu tot mai multe accidente în sectorul aerian, autorităţile ruse au hotărât recent retragerea celor mai vechi aparate de concepţie sovietică şi verificarea a numeroase companii aeriene din ţară pentru a reduce numărul incidentelor. Rusia încearcă astfel să pună capăt seriei negre din ultimii ani în ceea ce priveşte siguranţa aeriană, în contextul apropierii unor mari evenimente precum Campionatul mondial de atletism (2013), Jocurile olimpice de la Soci (2014) şi Cupa mondială la fotbal (2018).
În luna septembrie, un avion An-28 s-a prăbuşit în nordul regiunii Kamceatka (Extremul Orient rus), accident soldat cu zece morţi şi patru răniţi. În aprilie, un avion ATR 72 al companiei ruse UTair, cu 43 de persoane la bord, s-a prăbuşit în Siberia, la scurt timp după decolare. Au murit atunci 33 de persoane. Pe 7 septembrie 2011, un Yak-42 s-a prăbuşit la decolare, în apropiere de Iaroslavl (300 km nord-vest de Moscova), 44 de persoane murind în accident. La bord se aflau membrii echipei de hochei pe gheaţă locale, printre care câţiva jucători străini de renume mondial.
4 comentarii
Ciudat. Modelul are 170 – 200 de locuri pentru pasageri, plus personalul navigant (2 piloti si 2 – 3 stewardese). Cu toate acestea, numai 8 persoane la bord? Aveau doar 3 sau 4 pasageri?
Probabil ca restul erau KGBisti intorsi din misiune. Numele lor este STRICT SECRET.
A fost sinucidere, pistolu era in mana dreapta, gaura in partea stange, ce stapanire de sine in acele momente foarte stresante1
Compania aeriana face in special curse charter. Posibil sa se fi intors gol de la Praga. Personalul de bord este format din 3 piloti si 5 insotitori de bord. Sa mergem pe cele spuse de oficialii rusi!
Capacitatea avionului era de 210 pasageri, este echivalentul lui 757 de la Boeing.
Comments are closed.