Acasa InternationalExterne Rusia nu va NEGOCIA cu noua Administraţie de la Kiev. Armata ucraineană a respins un atac rus

Rusia nu va NEGOCIA cu noua Administraţie de la Kiev. Armata ucraineană a respins un atac rus

scris de C.S.
2 afisari

Rusia a refuzat propunerea de a începe negocieri cu noua Administraţie proeuropeană de la Kiev, în contextul crizei din Crimeea. Armata ucraineană anunţă că a respins marţi, fără schimburi de focuri, un atac al Forţelor Navale ruse asupra unei nave militare ucrainene, în Portul Sevastopol din Crimeea.

Armata ucraineană a respins un atac rus.

„Indivizi înarmaţi au abordat cu un remorcher nava militară ucraineană Slavutici, au încercat să urce la bord, să captureze echipajul şi să le ia armele”, anunţă Ministerul ucrainean al Apărării, citat de AFP. „Agresorii purtau uniforme ale Forţelor navele ruse şi au venit de pe o navă militară rusă”, a precizat Ministerul Apărării.

Atacul a fost respins fără schimburi de focuri, iar militarii ruşi nu au reuşit să urce la bord.

Nave ale Flotei ruse de la Marea Neagră continuă să blocheze ambarcaţiuni militare ucrainene în largul Portului Sevastopol, în Crimeea. Conform unor surse din cadrul serviciilor de spionaj citate de CNN, două nave militare ruse şi o navă militară ucraineană au intrat marţi în Marea Neagră, venind din Marea Mediterană, şi se îndreaptă spre sudul Ucrainei. Forţele Navale ucrainene intenţionează să evite orice confruntare cu nave militare ruse.

Moscova riscă „izolarea internaţională” dacă nu va pune capăt „agresiunii” militare în Ucraina, avertizează secretarul de Stat american, John Kerry, precizând că Statele Unite nu doresc o confruntare cu Rusia. Un emisar al Naţiunilor Unite este în drum spre Crimeea pentru „evaluarea situaţiei”, anunţă purtătorul de cuvânt al ONU, Martin Nesirky, citat de AFP.

Ameninţările cu sancţiuni occidentale nu vor schimba poziţia Rusiei privind Ucraina, declară ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, catalogând avertismentele adresate Moscovei drept „contraproductive”. „Poziţia noastră este sinceră şi nu se va schimba. (…) Ne-am opus întotdeauna politicilor privind sancţiuni unilaterale. Sper că partenerii noştri vor înţelege caracterul contraproductiv al acestor acţiuni”, a spus Lavrov, citat de AFP. „Furia şi umilirea nu sunt de bun augur”, a adăugat Lavrov.

La rândul său, preşedintele rus, Vladimir Putin, a declarat marţi că în acest moment nu este necesar să fie trimise trupe în Ucraina, dar Rusia îşi rezervă dreptul de a recurge la „toate mijloacele” pentru a-şi proteja cetăţenii din această ţară.

1 comentariu

salut 04-03-2014 - 22:53

„Armata ucraineană anunţă că a respins marţi, fără schimburi de focuri, un atac al Forţelor Navale ruse asupra unei nave militare ucrainene, în Portul Sevastopol din Crimeea.”
===================

Cu prastia.

Hehehe, am crezut ca (,) culmea ridicolului ramane Ali Mincinosul, propagandistul lui Saddam in al doilea razboi din Golf. Se vede treaba ca m-am inselat.

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult