Acasa InternationalExterne Rusia se opune modificarii tratatului START

Rusia se opune modificarii tratatului START

scris de M.A.
0 afisari

Rusia se opune oricărei modificări a tratatului ruso-american de dezarmare nucleară START, a declarat luni ministrul rus de externe Serghei Lavrov, informează Moldpres.

„Acest tratat corespunde întru totul intereselor Rusiei şi ale SUA. El nu poate fi modificat, nici nu poate face obiectul unor noi negocieri”, a declarat Lavrov într-un interviu pentru agenţia Interfax. Duminică, în cea de-a cincea zi a dezbaterilor privind tratatul START în Senatul american, republicanii au propus un amendament care ar fi retrimis la masa negocierilor acordul semnat în aprilie de preşedintele rus, Dmitri Medvedev, şi omologul său american, Barack Obama. Amendamentul a fost însă respins de către senatori. „Sperăm că procedurile de ratificare în SUA se vor încheia în cel mai scurt imp”, a precizat Lavrov. Tratatul START prevede o reducere cu 30 % a numărului de focoase nucleare deţinute de cele două superputeri nucleare, precum şi verificări reciproce mai transparente.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult