Discuțiile dintre Ucraina și Rusia se vor relua joi, în Belarus, au confirmat miercuri cele două părți. Potrivit negocietorului rus Vladimir Medinski, va fi discutată o încetare a focului la acest noi tratative, după ce prima rundă de negocieri desfășurată luni s-a încheiat fără niciun rezultat concret.
Delegaţia ucraineană este aşteptată joi în Belarus pentru noi negocieri ruso-ucrainene, a anunțat miercuri Medinski. „Delegaţia ucraineană a plecat deja de la Kiev. Aşteptăm să sosească aici mâine dimineaţă”, a declarat acesta, potrivit AFP, citată de Agerpres.
Între timp, președinția de la Kiev a confirmat că delegația Ucrainei se îndrepată către locul negocierilor.
Potrivit negociatorului rus, cele două părţi au ales ”împreună” pentru tratative un loc din Belarus situat ”nu departe de frontiera cu Polonia”.
Armata rusă va securiza un coridor pentru delegaţia rusă, a mai spus Vladimir Medinski, potrivit agenţiei TASS, citată de Reuters.
Agenţia ucraineană de presă UNIAN anunţase puţin mai devreme că Ucraina a acceptat să poarte noi negocieri cu Rusia miercuri seară, menţionând o declaraţia a şefului delegaţiei ucrainene, parlamentarul David Arakamia.