Un astfel de acord va marca o schimbare majoră în relaţia UE – Rusia. De asemenea, ar putea fi o modalitate de a răspunde apelurilor Rusiei în sensul modificării arhitecturii de securitate, o manevră menită să sporească influenţa Moscovei asupra problemelor strategice ale Europei. „Dorim ca relaţia noastră cu UE, în cadrul Comitetului Politic şi de Securitate să fie formalizată, să fie mai eficientă”, precizează Cijov. Se pare că Germania, cel puţin, este pregătită să accepte această cooperare. În momentul în care cancelarul Angela Merkel s-a întâlnit cu preşedintele Dmitri Medvedev în iunie, cei doi au propus înfiinţarea unei noi entităţi – Comitetul Politic şi de Securitate UE – Rusia. Din noua structură ar urma să facă parte miniştrii de Externe din Rusia şi din statele membre UE, precum şi Înaltul reprezentant UE pentru Afaceri Externe, Catherine Ashton.

0 comentariu
„Cum ar arăta o mașină construită de guvernul Boc?
Exercițiu de final? Cum ar arăta o mașină, dacă ar fi construită după chipul și asemănarea premierului Boc? Greu de imaginat, dar probabil ar fi una de (foarte) mic litraj, cu 5 locuri pe care ar încăpea doar doi, dar s-ar înghesui 7, care ar consuma dublu, ar avea o singură viteză, iar bateria ar fi omisă în proiectul de fabricație, astfel că în prospect ar scrie că trebuie împinsă de 10-12 oameni. Nu pînă pornește, ci, dacă se poate, pînă la destinație. Cînd ar comite, doamne ferește, vreun accident, vina ar aparține, din start, guvernării Tăriceanu, iar RCA-ul ar fi plătit doar pe baza unui împrumut de la FMI. Iar pentru defecțiunile din construcție, rușine, Dinu Patriciu!”
Sursa: Inpolitics.ro