Salariile de la FMI în colimatorul Statelor Unite | Ziua Veche
Acasa InternationalExterne Salariile de la FMI în colimatorul Statelor Unite

Salariile de la FMI în colimatorul Statelor Unite

scris de S. P.
4 afisari

Secretarul american al Trezoreriei, Steven Mnuchin, a îndemnat Fondul Monetar Internațional (FMI) să dea dovadă de o “disciplină bugetară exemplară” și să facă “alegeri dificile” pentru a reduce salariile conducerii și angajaților săi, relatează AFP.

“Ca instituție publică, la fel ca toți membrii pe care îi supraveghează și consiliază, FMI trebuie să dea dovadă de o disciplină bugetară exemplară și să fie eficient în utilizarea unor resurse limitate”, a declarat Steven Mnuchin la Washington cu prilejul reuniunii anuale a FMI și Băncii Mondiale.

“A atinge acest obiectiv antrenează în mod necesar alegeri dificile, în special în privința salariilor și prestațiilor de care beneficiază conducerea și salariații”, a subliniat demnitarul american în cursul intervenției sale în fața Comitetului Financiar și Monetar (CMFI), organul de conducere a FMI.

“Fondul este foarte conștient de costuri și, din acest motiv, am operat cu un buget constant timp de șase ani consecutivi”, a răspuns o purtătoare de cuvânt a FMI, întrebată de AFP în legătură cu declarațiile secretarului Trezoreriei. “Conducerea revizuiește constant salariile și beneficiile”, a adăugat ea.

La Banca Mondială, Steven Mnuchin a respins majorarea de capital dorită de președintele acesteia, Jim Yong Kim, lansând, de asemenea, un apel la o disciplină bugetară mai mare.

“Mai mult capital nu este o soluție atunci când capitalul existent nu este alocat în mod eficient”, a afirmat Mnuchin în intervenția sa la Comitetul de dezvoltare al Băncii Mondiale. “Vedem o marjă pentru mai multă disciplină bugetară”, a subliniat el.

În schimb, ministrul german pentru dezvoltare economică, Gerd Muller, a apreciat că majorarea de capital este “urgentă”.

De mai multe luni, președintele Băncii Mondiale pledează pentru o majorare a resurselor acesteia, în timp ce este concurată de noi actori ai dezvoltării economice.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult