Acasa InternationalExterne Sănătatea lui Mubarak: comă sau moarte clinică

Sănătatea lui Mubarak: comă sau moarte clinică

scris de A.B.
2 afisari

Fostul preşedinte egiptean Hosni Mubarak, arestat de aproximativ două săptămâni, a suferit un atac cerebral, a anunţat presa de stat, citată de AFP.

A murit MubarakDegradarea stării de sănătate a lui Mubarak, victimă a unui atac cerebral„, a transmis televiziunea publică. Informaţia a fost confirmată de agenţia oficială de presă Mena. Surse medicale şi militare au dezminţit pentru AFP că fostul preşedinte egiptean Hosni Mubarak este în „moarte clinică”, aşa cum a anunţat agenţia oficială Mena, afirmând că acesta se află în comă după ce a fost victima unui atac cerebral.

Aceste incertitudini despre starea de sănătate a lui Mubarak, în vârstă de 84 de ani şi care a petrecut 30 de ani la conducerea Egiptului, intervin pe fondul unor noi tensiuni politice în ţară, armata aflată la putere acordându-şi prerogative extinse, iar cei doi candidaţi la alegerile prezidenţiale revendicându-şi amândoi victoria.

La peste două săptămâni de la condamnarea sa la închisoare pe viaţă pentru moartea unor manifestanţi în timpul revoltei din februarie 2011 în urma căreia a fost înlăturat de la putere, agenţia oficială Mena a anunţat marţi seara că Mubarak este „clinic mort”. Dar la scurt timp, o sursă medicală a declarat pentru AFP că acesta este „în comă”. „El nu este clinic mort. Medicii încearcă să îl resusciteze. El a fost conectat la un aparat de respirat”, a precizat ea.

Un membru al Consiliului Suprem al Forţelor Armate (CSFA, aflat la putere de la înlăturarea lui Mubarak), a confirmat pentru AFP sub acoperirea anonimatului că acesta este în comă. Televiziunea de stat a anunţat că va difuza „în curând” un comunicat oficial despre starea de sănătate a preşedintelui. Potrivit unei surse din cadrul serviciilor de securitate, soţia sa Suzanne se află la spital pentru a fi alături de el. Mubarak fusese transfertat anterior cu ambulanţa de la infirmeria închisorii Tora, situată în sudul Cairo, către spitalul militar Maadi, situat la câţiva kilometri depărtare, după ce suferise un atac cerebral, a anunţat Mena. Sănătatea lui Mubarak a început să se deterioreze după ce a fost încarcerat, mai multe surse din cadrul serviciilor de securitate afirmând că acesta suferă de o depresie accentuată, de dificultăţi respiratorii şi hipertensiune.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult