Acasa InternationalExterne Sarkozy: “Cine se ia de Carla îi sparg faţa!”

Sarkozy: “Cine se ia de Carla îi sparg faţa!”

scris de Adrian Pătruscă
2 afisari

Preşedintele Franţei îşi iubeşte atât de tare nevasta că îi ameninţă cu bătaia pe ziariştii care o ironizează. În schimb are o memorie formidabilă şi este foarte citit.

Nicolas Sarkozy ameninţă că-i sparge faţa oricui se ia de Carla Un articol ironic apărut în Le Point la începutul lui 2008, i-a adus directorului revistei un perdaf teribil din partea locatarului de la Elysée. În biografia lui Sarkozy, intitulată “M Le Président, scènes de la vie politique 2005-2011”(Dl. Preşedinte, scene din viaţa politică 2005-2011), apărută joi, directorul Franz-Olivier Giesbert povesteşte cu lux de amănunte criza de nervi prezidenţială.

Scena se petrece pe 27 ianuarie 2008, scrie Le Figaro. Giesbert se află la proprietatea sa din Provence şi curăţă măslinii, când sună telefonul mobil. O operatoare îi face legătura cu un Nicolas Sarkozy furios. “Vreau să-ţi vorbesc de un articol de Patrick Besson. O chestie nedemnă de voi, imundă, scârboasă, nu există cuvinte pentru asta”, strigă şeful statului, care  se lansează într-o tiradă de 40 de minute.

E vorba de o cronică în care jurnalistul scrie despre multele cuceriri ale primei doamne şi îi dă sfaturi amuzante lui Nicolas Sarkozy. Bunăoară, să nu o prezinte pe Carla nici fiilor săi, nici vreunui alt bărbat prezentabil, ca de exemplu… Barack Obama. “Să ştii că îl dispreţuiesc pe tipul ăsta (Besson – n.r.) şi în ziua când nu o să mai fiu în funcţie o să mă duc să-i sparg faţa. Nu o să uit niciodată. Până la sfârşitul vieţii mele”, strigă Sarkozy. “Zici că ăsta e umor? O să ţi-l bag în cur umorul ăsta.”

Giesbert îi răspunde că a recitit articolul şi a tăiat câteva pasaje. “Aşa nu mai e nimic de reproşat.” Replica îl enervează şi mai tare pe şeful statului. “Nimic de reproşat? Ştii ce o să faci Franz puiule? O scrisoare de scuze Carlei.” Directorul refuză, spunând că “nu există nici o vină”. “Cum poţi să spui aşa ceva? Articolul e o mizerie care cere o mardeală bună”, nu se lasă preşedintele. “Mă ameninţi şi pe mine cu bătaia?”, întreabă Giesbert. Sarkozy se dezlănţuie şi mai tare: “Ce-ai zice dacă aş spune că nevastă-ta e o curvă? O să vezi tu ce-o să fac, o să-ţi…”

Până la urmă, Carla este cea care dezamorsează criza. Ea îl sună pe Giesbert: “Iartă-l, Nicolas e aşa de îndrăgostit că nu suportă să se spună lucruri de-astea despre mine.”

Cu toate astea, Franz-Olivier Giesbert nu-i face preşedintelui doar un portret caricatural. Şeful statului nu este doar acel ins sangvin dezvăluit deseori de Le Canard Enchaîné. “Imatur, egocentric şi infantil, lipsit de autocenzură”, cu siguranţă. Dar directorul lui Le Point vede în Sarkozy “un bărbat strălucitor”, mai ales în gestionarea în 2008 a crizei economice. Giesbert îi laudă memoria prodigioasă. “Îşi aminteşte de tot. Poate să reproducă pasaje întregi din cărţi.”

Giesbert şi Sarkozy se reîntâlnesc în 14 februarie 2011. O întâlnire în care şeful statului îl va ului pe ziarist cu cultura sa literară. “Întotdeauna am citit enorm, dar nu m-am lăudat niciodată”, îi explică Sarkozy, care îi citează din Lévy-Strauss, face comparaţii între Corneille şi Racine, îl ridică în slăvi pe Maupassant şi corectează o greşeală a lui Giesbert despre “Fructele mâniei” a lui Steinbeck. “Contrar legendei la întreţinerea căreia am contribuit şi eu, Sarkozy e orice, dar nu incult”, conchide ziaristul.

6 comentarii

codul NUS 09-04-2011 - 13:22

SARKOZI SI BERLUSCONI= parca ar fi STALIN si MUSOLINI.Fratilor Europa a ajuns din nou pe miini nasoale,mai trebuie sa fie schimbata si MERKEL cu un nationalist-verde dur santem aproape ca in 1938-1939.

radulescu 09-04-2011 - 22:52

Eu ti-o dau tie….tare !

Manole 10-04-2011 - 02:24

Pai bine, ma, Patrusca, tu crezi ca asta e pe românește: „Cine se ia de Carla îi sparg fata”? Care e subiectul propoziției? Ia gândește-te un pic. Sau n-are rost?

Ciu Huhu 10-04-2011 - 07:04

Mai bine ti-ai sparge tie fata retardatule pitic!

nik 10-04-2011 - 07:53

daca nu cunostea trecutul carlei de ce nu sa informat dar pentru un tembel ca el e prea buna.nar trebui sa se planga femeia e meseriasa la pat la cati a avut a facut experienta

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult