Acasa InternationalExterne Secret Service recrutează pe Twitter

Secret Service recrutează pe Twitter

scris de P.C.R.
1 afisari

Secret Service, forţa care asigură securitatea preşedintelui american şi a înalţilor demnitari aflaţi în SUA, a început luni să publice mesaje în noul său cont oficial de Twitter.

Secret Service are cont pe Twitter„Folosind reţelele sociale, sperăm să ne extindem campaniile de recrutare, furnizând şi un instrument informativ şi de natură să ajute companiile şi persoanele care manifestă interes pentru agenţia noastră”, a declarat directorul adjunct al Secret Service, Mickey Nelson, relatează RRA..

Contul @SecretService, care a început să publice mesaje luni, avea deja marţi peste 9.700 de abonaţi. Unul dintre primele mesaje publicate se referă la o campanie de recrutare.

Mai mulţi utilizatori ai site-ului de microblogging Twitter îşi exprimaseră anterior neîncrederea în legătură cu autenticitatea contului, ţinând cont de discreţia care caracterizează în general activitatea agenţiei.

Înfiinţat în 1865 pentru lupta împotriva falsificatorilor de bani, misiune pe care o păstrează şi în prezent, Secret Service şi-a extins competenţele în decursul timpului, iar începând din 1901, după asasinarea lui William McKinley, asigură şi securitatea preşedintelui Statelor Unite, precum şi a demnitarilor străini care vizitează SUA.

Secret Service, subordonat Departamentului pentru Securitate Internă, are, conform informaţiilor publicate pe site-ul său Internet, 3.200 de agenţi, 1.300 de poliţişti în uniformă, care asigură în principal paza la intrările şi în interiorul complexului Casei Albe, şi alţi 2.000 de angajaţi, afectaţi serviciilor tehnice sau administrative.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult