Acasa InternationalExterne Securitatea spaţiului Schengen trebuie regândită

Securitatea spaţiului Schengen trebuie regândită

scris de M.A.
3 afisari

Franţa susţine că autorităţile europene trebuie să reanalizeze securitatea spaţiului unic în condiţiile potenţialului val de refugiaţi din zona arabă, confruntată cu tensiuni.

spatiul schengen

Una din problemele care preocupă la ora actuală priveşte viitorul spaţiului Schengen, declara miercuri dimineaţă consilierul diplomatic al preşedintelui Nicolas Sarkozy, Jean-David Levitte. El a declarat pentru Radio România că tema Schengen va fi discutată şi în timpul apropiatei vizite a ministrului român Teodor Baconschi. Subiectul – spune el – nu mai este o problemă exclusiv bilaterală din moment ce mai multe state europene cer României să-şi rezolve problemele cu corupţia pentru a putea fi admisă.

„În contextul în care ne confruntăm cu un fenomen migraţionist masiv aşa cum este în prezent cazul Italiei care are de rezolvat chestiunea imigranţilor sosiţi din Tunisia şi poate mâine cine ştie din Libia, UE nu este suficient echipată pentru a-i face faţă. „Şi Italia şi Grecia cer o repartiţie mai echitabilă a poverii, adică vor ca Europa să le ajute pentru a rezolva aceste probleme ale fluxurilor migratoare”, a declarat Jean-David Levitte. Marţi mica insulă a Maltei a anunţat că se confruntă cu acelaşi tip de situaţie.

Jean David Levitte susţine că este nevoie de o dezbatere între toţi cei 27 de membri ai UE pentru a vedea se pot întări mecanismele de care dispun la ora actuală. „Să reflectăm asupra mijloacelor de a face faţă acestor probleme în cadrul procesului Schengen, este un adevărat dosar major” a mai spus Jean David Levitte. În acest context în opinia consilierului diplomatic de la Palatul Elyse, Jean David Levitte, România şi Bulgaria trebuie să facă dovada că sunt pe deplin pregătite să adere la spaţiul Schengen.

1 comentariu

Ereticul 24-02-2011 - 11:30

David Levi(tte)? Nu cumva si bunicii / strabunicii lui au facut parte dintr-un val de migratori din Orientul Mijlociu?

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult