Șeful diplomaţiei americane, John Kerry, vine în România | Ziua Veche
Acasa InternationalExterne Șeful diplomaţiei americane, John Kerry, ar putea vizita România

Șeful diplomaţiei americane, John Kerry, ar putea vizita România

scris de C.P.
3 afisari

Șeful diplomaţiei americane, John Kerry, ar putea vizita România în 2015. Invitația a fost lansată de ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, care a avut, joi, în Elveţia, o întrevedere cu secretarul american de stat, în marja Consiliului Ministerial OSCE de la Basel, Elveţia.

Șeful diplomaţiei americane, John Kerry.

Șeful diplomaţiei americane, John Kerry.

În cadrul discuţiei, ministrul Bogdan Aurescu a reiterat angajamentul României pentru dezvoltarea Parteneriatului Strategic cu Statele Unite, care reprezintă un pilon central al politicii externe a României.

Cei doi oficiali au abordat situaţia postelectorală din Republica Moldova, fiind salutate negocierile pe care le poartă cele trei partide proeuropene din Republica Moldova pentru constituirea noului guvern.

Bogdan Aurescu a evocat, totodată, faptul că, în 2015, România şi Statele Unite vor celebra 135 de ani de relaţii diplomatice şi a adresat omologului american invitaţia de a realiza anul viitor o vizită oficială la Bucureşti, pentru marcarea acestei aniversări şi discutarea căilor de aprofundare a Parteneriatului Strategic.

El l-a informat pe omologul american cu privire la progresele în pregătirea Bazei de la Deveselu, a cărei operaţionalizare urmează să aibă loc, de asemenea, în 2015, realizând astfel faza a doua a Abordării Adaptive în Etape a Apărării Împotriva Rachetelor Balistice din Europa (EPAA), parte importantă a dimensiunii politico-militare a Parteneriatului Strategic bilateral, se mai arată în comunicatul Ministerului de Externe.

Tot în marja reuniunii OSCE de la Basel, ministrul Bogdan Aurescu a avut, joi, o întrevedere bilaterală cu ministrul georgian de Externe, Tamar Beruceaşvili.

Bogdan Aurescu a evidenţiat importanţa pe care Bucureştiul o acordă implementării Pachetului Substanţial de Măsuri privind Georgia, adoptat cu prilejul summit-ului NATO din Marea Britanie, arătând că România este interesată să participe la efortul aliat menit să consolideze securitatea Georgiei şi să sprijine reformele în domeniul apărării.

În ceea ce priveşte Politica de Securitate şi Apărare Comună, şeful diplomaţiei române a reiterat susţinerea României pentru activitatea Misiunii UE de Monitorizare în Georgia (EUMM), în care contingentul român este cel mai numeros (41 de monitori) dintre statele membre UE.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult