Acasa InternationalExterne Silvio Berlusconi, fostul premier italian, a murit la vârsta de 86 de ani

Silvio Berlusconi, fostul premier italian, a murit la vârsta de 86 de ani

scris de Misu Andrei
36 Afisari

Silvio Berlusconi a murit luni la vârsta de 86 de ani în Spitalul San Raffaele din Milano, unde fusese internat vinerea trecută. Fostul om de afaceri și premier italian suferea de leucemie.

Familia fostului premier italian s-a adunat luni dimineață la Spitalul San Raffaele din Milano, după o a treia „noapte liniștită” petrecută de Berlusconi de la internarea sa, scrie agenția de presă ANSA.

Silvio Berlusconi a fost internat vinerea trecută pentru un „control programat” din cauza leucemiei cronice de care suferea de ceva timp.

Starea sa de sănătate s-a deteriorat în ultimii ani. La sfârşitul anului 2020 a avut COVID-19 şi pneumonie, în timp ce în anii anteriori a trebuit să fie internat pentru o infecţie a tractului urinar și în 2016 a suferit o operaţie la inimă.

Berlusconi a exercitat funcţia de prim-ministru de trei ori, la intervale diferite, între 1994 şi 2011. De asemenea, fostul lider politic italian s-a confruntat cu numeroase scandaluri, mai ales în legătură cu celebrele sale petreceri „bunga bunga”.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult