Acasa InternationalExterne Siria: Armata SUA a atacat poziții ale Statului Islamic

Siria: Armata SUA a atacat poziții ale Statului Islamic

scris de Laurentiu Banches
4 afisari

Armata SUA a efectuat raiduri aeriene asupra orașului sirian Raqqa și a împrejurimilor, marți, 23 septembrie.

Siria: Armata SUA a atacat poziții ale Statului Islamic (foto: faisalalmutar.com)

Siria: Armata SUA a atacat poziții ale Statului Islamic (foto: faisalalmutar.com)

Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO) a anunțat cǎ ȋn urma acestor atacuri de marțj, peste 20 de combatanți ai Statului Islamic au fost uciși. Același ONG anunțase inițial „zeci de răniți și uciși” în urma primelor lovituri aeriene ale SUA și aliaților asupra pozițiilor Statului Islamic.

Purtătorul de cuvânt al Pentagonului, contraamiralul John Kirby, nu a oferit detalii despre efectele raidurilor, dar a confirmat executarea acestor lovituri aeriene. „Pot confirma că armata americană și forțe ale națiunilor partenere desfășoară o acțiune militară contra teroriștilor ISIS (Statul Islamic) din Siria cu ajutorul avioanelor de vânătoare, bombardierelor și rachetelor Tomahawk”, a declarat John Kirby, într-un comunicat de presǎ.

În orașul Raqqa se află sediul central al Statului Islamic, iar televiziunea siriană de stat a anunțat că SUA l-au informat pe reprezentantul ONU în Siria luni că ținte ale SI vor fi vizate de tiruri aeriene în localitatea aflată la 400 km nord-est de Damasc, potrivit Agerpres.Un oficial american a declarat sub acoperirea anonimatului că ar mai fi implicate Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite, Iordania și Bahrein, deși nu se știe exact ce rol a avut fiecare stat în operațiunea militară. Acestora li se adaugǎ  și Qatarul care se pare cǎ a jucat un rol logistic în loviturile aeriene.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult