Acasa InternationalExterne Slovacia se alătură Poloniei și Ungariei și suspendă importurile de cereale ucrainene

Slovacia se alătură Poloniei și Ungariei și suspendă importurile de cereale ucrainene

scris de Misu Andrei
66 Afisari

Slovacia s-a alăturat, luni, Poloniei și Ungariei prin oprirea unilaterală a importurilor de cereale și a altor produse alimentare din Ucraina pentru a-și proteja fermierii, relatează The Guardian.

UE se aștepta ca statele central-europene „să vină cu o explicație”, a spus un înalt oficial, după ce Polonia și Ungaria și-au anunțat deciziile în weekend. Și Bulgaria a anunțat, de asemenea, că are în vedere o interdicție.

Potrivit TASR, afacerile fermierilor slovaci nu pot concura cu cerealele ieftine din Ucraina şi riscă să nu poată supravieţui. Ministerul Agriculturii a avertizat că a epuizat toate opţiunile juridice de a reglementa importurile din Ucraina şi a menţine în acelaşi timp „coridoarele solidarităţii”.Acestea erau destinate iniţial pentru exporturile de cereale ucrainene spre ţări terţe, însă cantităţi mari au ajuns în silozuri europene, destabilizând piaţa în state UE.

Măsuri suplimentare, mai stricte, pentru a reglementa importurile de mărfuri din Ucraina trebuie să fie introduse la nivel guvernamental”, a subliniat ministerul.

Totodată, în urma descoperii de grâu contaminat importat din Ucraina săptămâna trecută, autorităţile slovace au interzis procesarea şi comercializarea de cereale ucrainene nu doar în lanţul alimentar, ci şi în cel furajer. În același timp, au fost intensificate controalele la frontieră şi alte măsuri aferente.

După invadarea Ucrainei de către Rusia anul trecut, unele porturi de la Marea Neagră au fost blocate, iar cerealele ucrainene – care sunt semnificativ mai ieftine decât cele produse în UE – au ajuns să rămână în Europa Centrală, în principal din cauza blocajelor logistice.

Excesul rezultat și prăbușirea prețurilor au lovit puternic fermierii locali, provocând o problemă politică presantă, în special pentru partidul naționalist Lege și Justiție (PiS) din Polonia, care se bazează pe sprijin de la alegătorii din mediul rural, confruntându-se cu alegeri strânse anul acesta.

 

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult

BREAKING NEWS