Spania va deveni prima țară din Europa care introduce "venitul de bază universal" | Ziua Veche
Acasa InternationalExterne Spania va deveni prima țară din Europa care introduce “venitul de bază universal”

Spania va deveni prima țară din Europa care introduce “venitul de bază universal”

scris de Misu Andrei
265 afisari

Spania plănuiește să introducă un venit de bază universal (UBI) “cât de repede se poate” pentru a reduce impactul epidemiei de coronavirus, informează The Independent. Nadia Calvino, ministru al Economiei și vicepremier, a declarat pentru televiziunea spaniolă La Sexta că decizia are ca scop sprijinirea familiilor pe durata pandemiei, dar că este o ambiție a guvernului ca acest venit de bază universal să devină “un instrument permanent”.

Dacă acest sistem va fi implementat cu succes, Spania va deveni prima țară din Europa care va distribui aceste plăți la nivelul întregii populații, pe termen lung.
Spania este a doua cea mai lovită țară de pandemie din lume, cu peste 135.000 de cazuri diagnosticate și peste 13.000 de morți. Economia țării s-a oprit în loc odată cu starea de alertă introdusă pe 14 martie. Școlile, magazinele și restaurantele au fost închise, iar populație are voie să-și părăsească locuința doar pentru a cumpăra alimente sau a merge la locul de muncă. Premierul spaniol Pedro Sanchez a anunțat în weekend că restricțiile ar putea rămâne în vigoare cel puțin până pe 26 aprilie.

Venitul de bază universal (UBI) este o plată regulată făcută de stat fiecărui cetățean. Suma de bani primită de oameni diferă în funcție de factori demografici, precum vârsta.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult