Acasa InternationalExterne Spaniolii îşi aleg primarii şi consilierii locali

Spaniolii îşi aleg primarii şi consilierii locali

scris de M.I.
4 afisari

Cele 23.700 de secţii de votare de pe tot cuprinsul Spaniei au fost deschise duminică la ora locală 9,00, în aşteptarea celor 34,7 milioane de alegători care s-au înscris în registrul electoral din Spania, manifestându-şi astfel dorinţa de a-şi alege primarii şi consilierii din 8.116 localităţi spaniole, precum şi legislativele locale din 13 comunităţi autonome spaniole.

Alegeri in SpaniaPe fondul prăbuşirii credibilităţii socialiştilor (PSOE, la putere la nivel central), sondajele indicau o victorie largă a Partidului Popular (conservator, în opoziţie în legislativul central) chiar şi în fiefurile tradiţionale ale primilor. Socialiştii ar putea pierde pentru prima oară alegerile în Castilla-La Macha şi Extremadura, precum şi în consiliile locale din Barcelona ori Sevilla. În schimb, Madridul şi Comunitatea Valenciană vor rămâne bastioane conservatoare, întrucât actualii şefi ai executivelor locale – Esperanza Aguirre, respectiv Francisco Camps – îşi vor înnoi majoritatea absolută, potrivit sondajelor, informează Agerpres.

La acest scrutin electoral participă şi coaliţia Bildu, care adună mai multe formaţiuni ale stângii radicale basce. După ce Tribunalul Suprem a interzis participarea coaliţiei la alegerile locale din Ţara Bascilor şi Navarra, Curtea Constituţională a întors decizia şi a permis prezentarea la scrutin, întrucât nu exista, consideră instanţa, indicii potrivit cărora membrii coaliţiei ar avea legături cu anturajul ETA. Acum, sondajele arată că Bildu va intra în primăriile din Ţara Bascilor, precum şi în legislativul local din Navarra.

Pentru prima oară, la alegerile locale pot vota cetăţenii extracomunitari din Ecuador, Colombia, Chile, Perú, Paraguay, Bolivia, Islanda, Norvegia, Noua Zeelandă, şi cei din Republica Capului Verde, care s-au înscris în registrul electoral spaniol.

De asemenea, la urne sunt aşteptaţi duminică şi 103.355 dintre cei peste 830.000 de români stabiliţi în Spania – cei care s-au înscris în registrul electoral spaniol, manifestându-şi astfel intenţia de a-şi exercita dreptul de vot pentru alegerea primarilor şi consiliilor locale, în virtutea statutului lor de cetăţeni comunitari. Aceştia sunt cei mai numeroşi străini comunitari care sunt aşteptaţi să se prezinte la vot în Spania.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult