Acasa InternationalExterne Spionaj. Canada expulzează doi diplomaţi ruşi

Spionaj. Canada expulzează doi diplomaţi ruşi

scris de M.A.
11 afisari

Doi diplomaţi ruşi au fost expulzaţi din Canada în legătură cu un caz de spionaj în care este implicat un sublocotenent al Marinei canadiene.

diplomati rusi Canada

foto: km.ru

Unul dintre aceşti diplomaţi, Dimitri Gherasimov, era staţionat la consulatul Rusiei la Toronto iar celălalt, Serghei Jukov, era ataşat militar la ambasada din Ottawa, relatează presa locală, citată de Mediafax.. Plecarea acestora ridică la şase numărul diplomaţilor ruşi care au părăsit Canada după inculparea la începutul lunii ianuarie a ofiţerului naval Jeffrey Paul Delisle, în vârstă de 40 de ani.

Ministerul canadian al Afacerilor Externe şi ambassada rusă la Ottawa au refuzat orice comentariu. Ministerul Afacerilor Externe din Rusia a negat anterior orice legătură între plecarea diplomaţilor ruşi şi punerea sub acuzare a militarului canadian care este acuzat că a furnizat informaţii secrete unui corp diplomat străin între 2007 şi ianuarie anul curent.

Conform unor surse citate de televiziunea canadiană, poate fi vorba de informaţii privind arii submarine nesupravegheate sau sisteme de armament. Jeffrey Paul Delisle lucra într-un centru de comunicaţii şi informaţii al Marinei din Halifax, în Noua Scoţie. Acesta poate primi pedeapsa cu închisoarea pe viaţă dacă este găsit vinovat.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult