UPDATE 17.05: Autoritatile de la Moscova sunt nelinistite din cauza planurilor SUA de a instala complexurile de rachete “Patriot” in apropierea granitelor ruse, precum si de desfasurarea antrenamentelor antiracheta in Polonia, relateaza Interfax. “Intentia nefondata a SUA de a instala rachetele pe teritoriul Poloniei ne starneste ingrijorare. Nu putem intelege cu ce scop sunt instalate rachetele in apropierea granitelor cu Rusia”, a declarat purtatorul de cuvant al ministerului de externe rus, Andrei Nesterenko, citat de RIA Novosti.
Primele rachete americane Patriot vor fi amplasate in Polonia in jurul datei de 24 mai, a anuntat miercuri purtatorul de cuvant al Ministerului polonez al Apararii, Janusz Sejmej, citat de Mediafax.
“La incheierea tuturor pregatirilor si consultarilor, prima rotatie a primei baterii de rachete pentru aparare antiaeriana Patriot va incepe in jurul datei de 24 mai, la Morag”, o baza militara situata la 60 de kilometri de enclava rusa Kaliningrad, a declarat Sejmej. El a refuzat sa precizeze insa durata acestei instalari “temporare”. In februarie, Varsovia a ratificat un acord privind viitorul statut care reglementeaza stationarea trupelor americane pe teritoriul polonez – SOFA – care a deschis calea amplasarii rachetelor Patriot. Statele Unite au abandonat in septembrie 2009 proiectul de instalare in Europa Centrala a elementelor scutului lor antiracheta, care prevedea instalarea pana in 2013 a unui radar puternic in Cehia si a zece interceptori de rachete cu raza lunga de actiune in Polonia.
0 comentariu
Stie cineva ?! Sunt definite undeva ? Unde ?