Acasa InternationalExterne SUA: Congresul condamnă oficial ‘agresiunea’ rusă din Ucraina

SUA: Congresul condamnă oficial ‘agresiunea’ rusă din Ucraina

scris de S. P.
3 afisari

Congresul american a adoptat texte care condamnă intervenţia rusă în Ucraina, cu o zi înainte de vizita premierului ucrainean, Viktor Iaţeniuk, la Washington.

Congresul SUA condamnă "agresiunea" rusă în Ucraina

Congresul SUA condamnă "agresiunea" rusă în Ucraina (foto: bestdelegate.com)

Camera Reprezentanţilor a aprobat, marţi, aproape în unanimitate (402 voturi pentru, şapte împotrivă) o rezoluţie care condamnă ‘încălcarea suveranităţii, independenţei şi integrităţii teritoriale a Ucrainei de către forţele militare ale Federaţiei Ruse’ – gest simbolic, dar puternic, transmite AFP.

Documentul, fără caracter obligatoriu, solicită executivului american ‘să impună sancţiuni de vize, financiare, comerciale şi de altă natură demnitarilor cu rang înalt ai Federaţiei Ruse, băncilor şi organizaţiilor comerciale controlate de stat, precum şi altor agenţii de stat’.

La rândul său, Camera superioară a Congresului – Senatul – a aprobat prin consens o rezoluţie care condamnă ‘agresiunea ilegală a Rusiei în Ucraina’, scrie Agerpres.

Aceste măsuri simbolice preced votul aşteptat privind ajutorul economic promis Ucrainei de Statele Unite, constituit din garanţii în valoare de un miliard de dolari.

Procesul parlamentar american impune ca fiecare din cele două camere să se pronunţe, după cum s-a întâmplat săptămâna trecută în Senat şi în Camera Reprezentanţilor.

Senatul va examina iniţiativa miercuri în Comisia pentru relaţii externe, a făcut cunoscut marţi preşedintele acesteia, Robert Mendez.

Pe de altă parte, senatorul republican John Barrasso a anunţat marţi că va depune un amendament pentru a încuraja exporturile de gaze naturale americane către Ucraina cu scopul de a reduce dependenţa Kievului de Rusia.

8 comentarii

Pungescu Gazian 12-03-2014 - 11:50

„Congresul condamnă official”…. s-au descoperit gaze de sist acum recent si in Crimeea?

pathfinder 12-03-2014 - 12:28

Nu.
Dar trebuie sa condamne si ei ceva.
Si pe Obama s-au cam saturat sa-l condamne…

urbos 12-03-2014 - 12:42

Adunatura de porci condamna…

UnUL 12-03-2014 - 13:40

Porcul strigă : „porcii!”

urbos 12-03-2014 - 14:43

Taci si rumega in mortii matii ji dane. A vorbit cineva cu tine? Sa-ti ingropi familia sa-ti arda casa si sa vezi ce veselie are sa fie.

pathfinder 12-03-2014 - 14:48

Bai clona!

Ia d-aici:
Dementu chinuitule scarba guitati taratura eczema limbi/limbisti oligofren grohaise spanzurat imbecil idiot vierme lepra excrement chinuri gatu ma-tii penibil dobitoc otreapa schizofrenic proasta stoarfa limbric lindicu onanist scursuri gloaba infect secatura parazit canalie

urbos 12-03-2014 - 15:06

Justitia divina! Asa e, moare fi-tu.
Desi imi face o sila profunda sa demonstrez ceva unui gunoi basist, care e evident bolnav psihic, asa, ca sa se vada in ce hal esti gunoiule, asteptati moartea altora si continuati sa va frecati limbicul. Tu,fiind grohaitor basist, nu ai nici drept sa grohai. Dispari !
Vad ca tu gohaila ai clona, postati zece dementi oligofreni pe nickul tau. La furnal si sa vezi ce veselie va fi.

pathfinder 12-03-2014 - 15:09

🙂

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult