Acasa InternationalExterne SUA nu îi mai acordă Coreii de Nord ajutor alimentar

SUA nu îi mai acordă Coreii de Nord ajutor alimentar

scris de Stefan Galai
1 afisari

SUA au suspendat operaţiunea privind acordarea de ajutor alimentar Coreii de Nord care a fost promisă de Washington în schimbul unui moratoriu angajat de Phenian asupra activităţii sale nucleare şi balistice, a anunţat Peter Lavoy, adjunct al ministrului Apărării  al SUA însărcinat cu dosarul Asia.

racheta„Am fost obligaţi să suspendăm asistenţa alimentară promisă Coreii de Nord” din cauza deciziei Phenianului de a lansa în luna aprilie o rachetă, care oficial ar urma să plaseze pe orbită un satelit de observare terestră, a declarat în faţa unei comisii de apărare a Congresului SUA Peter Lavoy, citat de AFP, preluată de Moldpres.

„Acordul le interzice explicit nord-coreenilor să lanseze rachete, iar noi le-am spus că lansarea unui satelit va fi interpretată drept o lansare de rachetă, deoarece se foloseşte aceeaşi tehnologie”, le-a explicat congresmenilor americani Peter Lavoy.

Coreea de Nord a acceptat, pe 29 februarie, un moratoriu privind lansarea de rachete cu rază lungă de acţiune, efectuarea de teste nucleare şi desfăşurarea unor activităţi de îmbogăţire a uraniului la uzina de la Yongbyon. În schimb, SUA s-au angajat să livreze ţării din Asia  240.000 de tone de ajutoare alimentare. Ulterior, Phenianul a anunţat că va lansa o rachetă purtătoare a unui satelit de observare terestră în perioada 12-16 aprilie.

Anunţul Phenianului „demonstrează lipsa sa de voinţă privind respectarea angajamentelor” asumate, a sintetizat Peter Lavoy adresându-se Comisiei de apărare din Camera Reprezentanţilor.

Coreeia de Nord se confruntă de mai mulţi ani cu o grava criza alimentară.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult