Acasa InternationalExterne SUA respinge cererea Ucrainei de interzicere generală a vizelor pentru ruşi

SUA respinge cererea Ucrainei de interzicere generală a vizelor pentru ruşi

scris de Misu Andrei
41 Afisari

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a cerut prima dată interzicerea vizelor într-un interviu la începutul acestei luni pentru Washington Post, spunând că ruşii „ar trebui să trăiască în propria lor lume până când îşi vor schimba filosofia”, potrivit Agerpres.

Zelenski a lansat apoi un alt apel acum câteva săptămâni ca statele Uniunii Europene să interzică vizele pentru cetăţenii ruşi pentru ca blocul să nu devină un „supermarket” deschis oricui dispunând de mijloacele de a intra.

Un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat a declarat că administraţia preşedintelui democrat Joe Biden a impus deja restricţii de viză pentru oficialii Kremlinului, dar a precizat că se va concentra pe identificarea celor implicaţi în invadarea Ucrainei de către Rusia şi îi va trage la răspundere.

„SUA nu ar dori să închidă căile de refugiu şi siguranţă pentru disidenţii Rusiei sau pentru alţii care sunt vulnerabili la abuzuri ale drepturilor omului”, a declarat purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat.

„De asemenea, am spus-o clar că este important să tragem o linie între acţiunile guvernului rus şi politicile sale în Ucraina şi poporul Rusiei”, a adăugat purtătorul de cuvânt.

Miniştrii de externe din Lituania şi Danemarca au cerut miercuri adoptarea unei poziţii la nivelul UE privind interdicţia vizelor turistice pentru cetăţenii ruşi, relatează DPA.

Finlanda şi Estonia au cerut un plan la nivelul UE, dar cancelarul Olaf Scholz şi Comisia Europeană sunt până în prezent împotriva propunerii.

Republica Cehă, care deţine preşedinţia semestrială a Consiliului UE şi limitează şi ea numărul vizelor turistice pentru ruşi, intenţionează să ridice chestiunea la o reuniune a miniştrilor de externe ai UE de la sfârşitul lui august.

Suedia nu a luat încă o decizie privind această chestiune, în timp ce Norvegia, care nu este membră UE, ar susţine orice acţiune comună, notează DPA.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult