Acasa InternationalExterne SUA: Şase români arestaţi pentru fraude pe Internet

SUA: Şase români arestaţi pentru fraude pe Internet

scris de Laurentiu Banches
127 Afisari

Sase  români au fost arestaţi miercuri, 5 decembrie, în cadrul desfiinţării unei reţele de fraude pe Internet, prejudiciul depăşind 3 milioane de dolari.

SUA: Şase români arestaţi pentru fraude pe Internet (foto:insidearm.com)

Într-un comunicat de presă al Ministerul de Justiţie al SUA, prezentat de mediafax, se precizează că cei şase cetăţen români precum şi un albanez aflat deja în arest, cu vârste cuprinse între 30 şi 43 de ani, sunt inculpaţi pentru fraudă electronică, spălare de bani şi falsificarea paşapoartelor în Statele Unite care solicită extrădarea acestora. Cei şapte au fost descoperiţi în cadrul unei anchete internaţionale realizată sub conducerea FBI în Statele Unite, România, Republica Cehă, Marea Britanie şi Canada. Dacă vor fi condamnaţi, aceştia riscă fiecare câte 20 de ani de închisoare pentru fraudă pe Internet şi spălare de bani şi 10 ani pentru fabricarea paşapoartelor false.

Conform actului de acuzare publicat miercuri, cei şapte inculpaţi publicau pe site-urile de comerţ precum eBay, Cars.com sau AutoTrader.com anunţuri de vânzări de automobile, bărci, motociclete şi alte articole cu valori între 10.000 şi 45.000 de dolari. Certificate de autenticitate fictive erau trimise de complici candidaţilor la licitaţie sau tranzacţii erau inventate cu dealeri auto pentru a ademeni victimele.

Totodată gruparea vindea  şo maşini de lux pe Internet pentru mii de dolari unor clienţi păcăliţi care nu au apucat niciodată să le vadă.  Conform aceluiaşi document, unul dintre inculpaţi a pretins că este văduva unui soldat ucis în Irak, constrânsă să îşi vândă rulota pentru a îşi putea creşte copii.

După ce acordul de vânzare era semnat de victime, facturi false erau trimise alături de certificări PayPal sau ale altor servicii de plată online cu instrucţiuni de a plăti în sumele în conturi bancare americane. Complicii din Statele Unite, cărora le fuseseră procurate paşapoarte false pentru a putea deschide conturile bancare, trebuiau doar să efectueze o tranzacţie în Europa.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult