Acasa InternationalExterne SUA trimit trupe în Europa. În România vor ajunge 1.000 de soldați americani.

SUA trimit trupe în Europa. În România vor ajunge 1.000 de soldați americani.

scris de Misu Andrei
48 afisari

Purtătorul de cuvânt al Pentagonului, John Kirby, a anunțat miercuri, oficial, decizia Statelor Unite de a trimite trupe suplimentare în Europa. Este vorba de 2.000 de soldați americani care vor ajunge în Germania și Polonia. De asemenea, din Germania vor fi dislocați aproximativ 1.000 de soldați americani în România.

Kirby a precizat că este o decizie care arată că SUA este alături de aliații europeni. „Suntem gata să ne apărăm aliații. Nimeni nu poate spune că este inevitabil conflictul în Europa. Vrem să ne asigurăm că pe flancul estic al NATO suntem gata să ne apărăm aliații”, a declarat purtătorul de cuvânt al Pentagonului.

„Statele Unite vor trimite trupe în Polonia, Germania și România. Aceste trupe nu sunt permanente, vor asigura o apărare robustă aliaților. 1.000 de soldați din Germania vor fi trimiși în România în zilele următoare. Este un escadron care se va putea muta rapid în diverse locuri. Aceștia vor descuraja eventuale agresiuni în statele aliate”, a precizat John Kirby.

Pentagonul spune că dislocarea trupelor în România s-a făcut la invitația părții române și că a existat o discuție între secretarul american al Apărării, Lloyd Austin, și ministrul român Vasile Dîncu. „Această dislocare vine la solicitarea oficialilor români”.

„Vom muta alte forte, aproximativ 2.000 de forțe din SUA în Europa în zilele următoare. Acestea vor ajunge în Polonia și Germania. Lucrăm foarte îndeaproape cu aliații polonezi și germani. Acestea nu sunt mutări permanente, noi răspundem situației actuale. Cele 8.000 de trupe din SUA nu sunt mobilizate, acestea rămân în alertă și vom face adjustări în funcție de cum evoluează situația”, a declarat Kirby.

„Nimeni nu împiedică SUA să facă propriile mutări. Orice mutare de trupe americane presupune consultări cu statele în care ajung. Operațiunile noastre sunt transparente și vom da detalii despre acestea. Vom lua toate măsurile pentru a descuraja orice agresiune.
Spania, Marea Britanie și Danemarca doresc să contribuie cu trupe în regiunea flancului estic. Vom discuta cu partenerii noștri din NATO”, a mai precizat purtătorul de cuvânt al Pentagonului.

Acesta susține că un conflict cu Rusia nu este „inevitabil”.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult