Acasa InternationalExterne SUA vrea sǎ intensifice sprijinul pentru opoziția sirianǎ

SUA vrea sǎ intensifice sprijinul pentru opoziția sirianǎ

scris de Laurentiu Banches
3 afisari

John Kerry a afirmat miercuri, 22 ianuarie, că ţara sa va încerca să identifice „diferite mijloace de presiune” asupra regimului de la Damasc, inclusiv sporirea ajutorului pentru opoziţia siriană.

SUA vrea sǎ intensifice sprijinul pentru opoziția sirianǎ (foto:en.nasiomline.fr)

Secretarul de stat american, John Kerry s-a exprimat cu ocazia conferinţei internaţionale privind Siria, în oraşul elveţian Montreux, unde regimul şi opoziţia au avut prima lor întrevedere de la începutul războiului în urmă cu aproape trei ani. „Vor exista eforturi paralele, care vor fi efectuate, la fel ca şi discuţiile, în vederea identificării unor diferite mijloace de presiune şi găsirii unei soluţii”, a spus el în cadrul unei conferinţe de presă organizate la finalul reuniunii de la Montreux.

„Eu am spus doar că mai multe opţiuni vor fi studiate, inclusiv continuarea sprijinului, sau sporirea sprijinului pentru opoziţie„, a adăugat el, fără să precizeze ce formă va lua acest ajutor. Rebelii care luptă împotriva trupelor loiale regimului sirian au cerut întotdeauna arme, însă Washingtonul s-a arătat reticent, argumentând că arsenalul ar putea ajunge în mâinile unor extremişti. În plus, Kerry a prevenit că, deşi ameninţările cu o intervenţie militară americană împotriva regimului au fost evitate în septembrie, preşedintele Barack Obama încă „nu a exclus vreo opţiune”.

Cu toate că demnitari ai regimului de la Damasc şi membri ai opoziţiei siriene în exil se pregătesc să înceapă vineri negocieri inedite sub egida ONU, la Geneva, Kerry a precizat că eforturile în vederea găsirii unei soluţii nu se vor limita la aceste discuţii. Potrivit mediafax. În deschiderea conferinţei, miercuri, el a declarat că preşedintele sirian Bashar al-Assad nu va putea face parte dintr-un eventual guvern de tranziţie al Siriei. „Bashar al-Assad nu va face parte din guvernul de tranziţie. Este imposibil, este de neimaginat ca acest om, care a condus o asemenea violenţă împotriva poporului său, să poată să-şi păstreze legitimitatea pentru a guverna”, a spus el.

2 comentarii

pathfinder 23-01-2014 - 15:55

“Bashar al-Assad nu va face parte din guvernul de tranziţie. Este imposibil, este de neimaginat ca acest om, care a condus o asemenea violenţă împotriva poporului său, să poată să-şi păstreze legitimitatea pentru a guverna”

Si nenea Kerry asta negociaza cu al-Assad?
Negociaza???

Mircea 23-01-2014 - 15:58

Vorba vine. Intreaba-l pe Antonescu cum negociaza americanii ca si acuma tremura cind aude de Gordon.

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult