Acasa InternationalExterne Taiwanul va trata incursiunile militare chineze în spațiul său aerian ca fiind un „prim atac”

Taiwanul va trata incursiunile militare chineze în spațiul său aerian ca fiind un „prim atac”

scris de Misu Andrei
60 afisari

Ministrul taiwanez al Apărării, Chiu Kuo-cheng, a anunțat, miercuri, că avioanele de luptă chineze sau dronele care intră în spațiul aerian al Taiwanului vor fi considerate ca fiind „un prim atac”, relatează CNN.  Afirmațiile sale vin în contextul în care insula încearcă să-și intensifice apărarea ca răspuns la presiunea militară a Beijingului. 

Chiu Kuo-cheng a făcut aceste remarci în timp ce se adresa parlamentarilor cu privire la amenințările reprezentate de recenta serie de măsuri de escaladare a Chinei.  Ministrul taiwanez al Apărării nu a menționat cum va răspunde Taipei dacă avioanele Armatei Populare de Eliberare ar încălca limita teritorială, stabilită ca fiind la 22.2 kilometri de țărmul insulei.

În trecut, am spus că nu vom fi primii care lovesc, ceea ce înseamnă că nu vom trage primul foc fără ca (China) să lanseze mai întâi obuze de artilerie sau rachete”, a afirmat Chiu Kuo-cheng.

Dar acum situația s-a schimbat în mod evident, deoarece China a folosit mijloace precum dronele. Așa că ne-am adaptat și vom considera orice trecere a entităților aeriene (în spațiul aerian teritorial al Taiwanului) drept un prim atac”, a mai adăugat ministrul Apărării în cadrul unei întrevederi a Comitetului pentru Afaceri Externe și apărare națională a legislativului.

La începutul acestui an, președinta taiwaneză Tsai Ing-wen a afirmat că armata insulei va lua „contramăsuri necesare și puternice după caz” împotriva a ceea ce a numit drept tactici de război în zona gri, inclusiv „hărțuirea cu drone”.

Nu vom oferi Chinei pretextul de a crea un conflict. Nu vom provoca dispute și vom fi reținuți, dar asta nu înseamnă că nu vom contraataca”, a declarat președinta taiwaneză.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult