Acasa InternationalExterne Tensiuni în Israel: Cartierele arabe din Ierusalim, blocate de Poliție

Tensiuni în Israel: Cartierele arabe din Ierusalim, blocate de Poliție

scris de M.A.B.
260 Afisari

Cabinetul de securitate israelian a decis, în noaptea de marți spre miercuri, să autorizeze poliția israeliană să blocheze cartierele arabe din Ierusalimul de Est, potrivit unui comunicat al biroului prim-ministrului Benjamin Netanyahu.

politie israelCabinetul de securitate a decis o serie de măsuri pentru a lupta împotriva terorismului, mai ales să autorizeze poliția să blocheze sau să impună restricție de circulație în cartiere din Ierusalim în caz de divergențe între persoane sau incitare la violență”, se afirmă în comunicatul citat de AFP.

Cabinetul a decis o serie de măsuri pentru a lupta împotriva escaladării violenței palestiniene, care a atins un nou nivel marți după moartea a trei israelieni în două atentate la Ierusalim.

„Cabinetul a autorizat mai ales, în plus față de demolarea caselor teroriștilor, ca nicio nouă construcție să nu fie permisă în acel loc, proprietățile teroriștilor să fie confiscate și permisul de rezident în Israel revocat”, adaugă comunicatul.

În plus, miniștrii împreună cu Benjamin Netanyahu au convenit „să întărească numărul de polițiști și soldați pentru securitatea Israelului în special de-a lungul barierei de securitate„, potrivit acestui comunicat.

Cabinetul de securitate se va reuni din nou miercuri pentru a decide alte măsuri, în special împotriva „incitării la violență”, adaugă France Presse.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult