Acasa InternationalExterne Tinereţe fără bătrâneţe cu suc nord-coreean

Tinereţe fără bătrâneţe cu suc nord-coreean

scris de B.C.R
6 afisari

 

Guvernul nord-coreean afirmă că a creat o băutură răcoritoare care poate mări nelimitat capacitatea mentală a celui care o bea. Denumită “Super Drink”, bautura-minune are capacitatea de a multiplica celulele din creier şi de a opri îmbătrânirea pielii.

Conform unui comunicat ofical remis de către Korean Central News Agency, preţiosul lichid „protejează pielea de riduri şi puncte negre şi previne bolile geriatrice, precum hemoragia cerebrală, infarctul miocardic sau problemele de memorie, prin înlăturarea efectelor naturale ale procesului de îmbătrânire”.

Cotidianul britanic „The Telegraph” anunţă că misterioasul amestec lichid conţine 60 de tipuri de microelemente extrase din circa 30 de specii de plante. Combinaţia rezulatată duce la îmbunătăţirea procesului de gândire şi accelerează multiplicarea celulelor din creier.

Până în prezent, reprezentanţii comerciali veniţi din China şi Germania la un târg de profil din Phenian pentru testarea produsului, se declară încântaţi de efectele şi proprietăţile acestuia.

Sursa: descopera.ro.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult