Armata israeliană a anunțat duminică că-și va intensifica ofensiva terestră în Fâșia Gaza în cea de a 13-a zi a operațiunilor care s-au soldat până acum cu peste 350 de morți, cel mai sângeros conflict din 2009.
„În această seară, faza terestră a operațiunii (…) se extinde cu forțe suplimentare pentru a combate terorismul în Fâșia Gaza și a stabili o realitate care le garantează israelienilor o viață în securitate”, a anunțat armata într-un comunicat.
Mii de palestinieni părăsesc duminică dimineață cartierul Shajaya, aflat în estul orașului Gaza, informează AFP citând informații ale corespondenților de la fața locului, care au văzut numeroase victime pe străzi după bombardamente israeliene violente. Ambulanțele nu se pot deplasa în această zonă apropiată de frontiera cu Israelul din cauza tirurilor intense ale tancurilor. Purtătorul de cuvânt al serviciilor de urgență, Ashra al-Qoudra, a declarat pentru AFP că cel puțin 20 de cadavre au fost scoase de sub dărâmături în cartier.
Postul de televiziune local al-Ketab a difuzat imagini cu cadavre arse, printre care și copii, despre care susține că sunt filmate în cartierul Shajaya.
61 comentarii
Urbos digital tache salut ereticul cioxe sant invitati sa dea o mana de ajutor si solidaritate sarmanilor teroristi ai hamasului din Gaza. Le asiguram revenirea la domiciliul din Pogoanele in cutii de lemn de maslin si cruce autentica din Tara Sfanta.
V I T E A Z U L E ! ! !
…deocamdata , tu esti ascuns la socrii , in ARAD -ROMANIA
…pe Bulevardul REVOLUTIEI …
…MONI -MONI TORRIzat ,
…PERMANENT , scoate capul de dupa perdele ,
…si vei avea un …CONTACT !
…nici in piscina incalzita cu elemente solare ,
..nu vei ….
Fii sigur !
Nu se vede GARDA de CORP !?!
Ești absolut scârbos cu amenințările tale, securist infect. Nu te apucă o greață infinită când te uiți în oglindă? Hai, trimite pe cineva să mă supravegheze și pe mine, că poate îi mut fălcile !
…Bataushule ! ….
Ce astea sant ca FALCILE …nanoBOCULUI!
Am fost supravegheat suficient pe vremea securității, nu suport intruziunile cu bocancii în viața privată a cuiva. Și când ceva (sau cineva) mă calcă pe bătături, văd roșu, mi se rupe filmul și…. noroc că nu se întâmplă prea des.
Tu esti si daltonist !
Cu tac-tu legionar /verde,
Tu , ai fost la PCR -r o s i i !
De aici …confuzia !Dar se …corecteaza!
Cu un implant minor …
capul !
Mai verde ca tine (și cu petlițe albastre) mai greu.
un NUL nebunul BASIST, ACUM BASESCU SI „„ORGANELE” LUI TE ASCULTA DE MII DE ORI MAI MULT CA CEAUȘESCU!!!!
PS. un NUL basist fara creier, NU AI OBSERVAT INCA, CA TOȚI FORUMISTII ÎȚI SAR ÎN CAP PENTRU TOATE POSTARILE TALE EXTREM DE CRETINE, IDIOATE!!!!????
Bășinel, iar delirezi. Calmantele, repede!!!!
Dobitocule basist un NUL, a spune adevarul NU ÎNSEAMNA a delira!!!
Parpanghel, vai de mama ei de școală pe care ai făcut-o.
Corect e fie „stai la SOCRI” (nearticulat, cu un singur i), fie „stai la SOCRII tăi (articulat cu articolul hotărât, cu 2 i!!)
Ba’h , animal batrin si dementh,
Tu ai trecut de la/pe ROSU
la PORTOCALIU !
orbetele dreaq!
Tu ai trecut de la prost la tâmpit.
Și nu te mai enerva aiurea! Eu încerc doar să ta ajut să nu te mai faci de kkt la fiecare postare..
un NUL basist fara creier, NU AI OBSERVAT INCA, CA TOȚI FORUMISTII ÎȚI SAR ÎN CAP PENTRU TOATE POSTARILE TALE EXTREM DE CRETINE, IDIOATE!!!!????
„Toți forumiștii” fiind haita de cretini antibăsești? M-ar întrista să nu îmi sară în cap și să mă aprobe.
@UnUl: ai sa ramai ultimul basist in Cotroceni in timp ce sefii tai or sa fuga in tarile calde cu banii lui Bercea in fata multimii dezlantuite ca in 1907 .
Iar încurci borcanele.Ionelaș, eu nu sunt și nu am fost prin Cotroceni și nici nu-mi doresc să ajung pe acolo. Statutul meiu de pensionar îmi convine perfect.
Oricum chestia cu mulțimea dezlănțuită ca în 1907 m-a făcut să mă amuz copios. Merci că mi-ai descrețit fruntea (chiar5 dacă ai făcut-o fără intenție, doar din prostie)!
Asadar, conform asteptarilor debilului forumului, „toti forumistii”=Ionel?
cine dracu’ o mai fi si asta?
Semnează petiţia adresată directorilor companiilor ABP, HP, Veolia, Barclays, Caterpillar și G4S:
În urma violențelor recente din Israel și Palestina, suntem profund îngrijorați de consecințele investițiilor companiilor dvs. în firme și proiecte israeliene care finanțează coloniile ilegale și ocuparea opresivă a poporului palestinian. 17 țări au recomandat recent cetățenilor lor să nu facă afaceri sau investiții legate de coloniile israeliene ilegale. Urmând aceste considerații legale, aveți acum șansa de a vă retrage investițiile și a vă supune legilor internaționale. Este o șansă de a schimba istoria.
https://secure.avaaz.org/ro/israel_palestine_this_is_how_it_ends_loc/?ckGpWdb
Ereticule, teroriștii Hamas au aprins focul, au refuzat semnarea încetării focului mediate de Egipt și pe care Israelul o semnase deja, acum suportă consecințele (cu efecte tragice, din păcate, și asupra p o p u l a ț i e i civile).
Interesting discussion of hidden history and the politically correct agenda behind the mainstream media.
Red Ice Radio – E Michael Jones – Culture Wars & Catholic/Jewish Conflict
http://www.youtube.com/watch?v=Ojx8-oNGnMU
„Greco-catolicule” !!!
E prea lung, n-am timp acum să stau 50 de minute, am de lucru. Dar salvez link-ul și promit să mă uit altă dată, deși cine știe ce aiureală sau răstălmăcire a evenimentelor e.
Să-i dăm papucii !
http://1.bp.blogspot.com/-o-aq-jP6YPE/U4QpKevZD-I/AAAAAAAARXA/PExalzOUcig/s1600/Sa-i+dam+papucii.jpg
A. nu: linkurile tale nu le deschid, ți-am mai spus. Nema șansa!
Deschizi si pe Coana
metta’n !
…3,14147 ….
Auzi Tache tataie uite cata dreptate ai avut, este um frig de crapa pietrele in Israel si am venit sa ma incalzesc in Romania. Zii ma sulla tu nu vrei sa vi la Arad sa te vad ce culoare ai? Dupa ce te-as intalni stiu cum vei fi, alb cadaveric . Singurul care face exceptie la culoare este tziganul Carpatian Lordul sulli care tot pamantiu ar ramane.
Te mai tine socrutzul peacilea ! La Sag si la Pancota te mai scoate , sa pasti si tu , iarba verde!
La Moneasa anul asta e mai eftin, dar oricum mergi pe cheltuiala socrilor, care au un NEAM . Din NEAMUL …ALLES -….
Parpangelaș, dacă tu ai obiceiul să paști, am serioase dubii că dl. Tomi face la fel; el nu e b o u ca tine.
…gunoiere , ai platit cu varf si indesat pt ,sticlutza de Curvoasier contrafacuta da luata la Duty FREY SHOP de la BEN GURION AIRPORT , + cei 10 codolani scazutzi de papagalul perush eviscerabil !
Fa si un inventar la efectele personale dupa mirificul ,,kontact ‘ cu un HOTZ- cu TRADITZI
milenare!
1. „Courvoisier” se scrie cu i, nu cu a.
2. Contrafăcută, s-o crezi tu!
3. De unde știi cât era de „sticluță”?
4. Legătura dintre coniacul băut de mine și nu știu ce aeroport e arbitrară.
5. După inventar am avut impresia că mi-a dispărut un Parpanghel; din păcate mă înșelasem.
DOBITOCku…. esti un gunoier ..MINCINOS !
Dar esti IMBECIL , si crezi ca toata LUMEA ,
E ca tine , REDUS MENThal !
Cu ji danii nici un om nu trebuie sa faca afaceri vreodata.
Domnule inteligent Ereticul sant incantat ca inca nu ai crapat deci sansele sa stai dupa gratii inca sant posibile si sper ca si apropiate. Auzi bestie fascista ca sa nu mori prost una din firme care o cunosc deorece agentii lor fac instructii de tragere si eliberari de ostatici in facilitatile departamentului in care lucrez adica G4S este firma israeliana pe paza si security, deci creierasu tau mult sclerozat tataie cum vede situatia ca o firma israeliana sa-si boicoteze propria tara. Incearca sa nimresti alta firma ca cu asta ai dat-o in balta. Succes.
Tomi! Incepi sa suferi de claustrofobie de cand cu razboiul asta, asa ca incearca sa plimbi caprele la iarba verde ca sa zici ca ai fost in excursie la munte.
De ce nu le plimbi tu, țapule?
G4S has a heritage of more than 100 years
1901–1950: Our foundation in Denmark, our national growth, our first moves into overseas territories and the emergence of Securitas International…
Restul istoricului firmei daneze la: http://www.g4s.com/en/Who%20we%20are/History/ .
Ji danii bestii ca intotdeauna. D-aia starpirea ji danilor este o necesitate urgenta pentru omenire.
Eu aș stârpii gunoaiele ca tine, și încă de mici.
Vei arde scursura scelerata cu tot neamu tau de sobolani. Balul e aproape de sfarsit usturoiatule, ati huzurit destul la Auschwitz.
…aka kaTurboase;
Marsch in Quizhdoloantza catzelei de metta!
Feliorabile !
Boule, ți-am spus de 1000 de ori că sunt mult mai român ca tine: Și de ars nu va arde nimeni.
Scursura infecta, ce declari tu e irelevant, se vede din ce borasti p-aici ce fel de taratura esti.
Nu „declar” ci doar afirm, gunoiaș; și e suficient.
De 1000 de ori !
Mai nebun decat cazatura din pogniciu!
Bine, tracă de la mine, lighioană împuțită : de 998.
„treacă”
P.S. Scuze pentru eroare și pentru altele ce vor urma în seara asta: tocmai am dat gata un litru de bere. Relax: de-a noastră, românească, nu din Israel. 🙂
…Nu te scuza , gunoiere ,
Beath esti din OUA , de la Tac-tu legionaru,
De la perush , sa primesti si o bere, ar fi prea mult !
Vandut pe o sticla de 330ml de Curvoasier contrafacut luat de la Duty Frei Shop la iesire, ca la handicapati , nu se vinde alcool !
N-ai înțeles, lighioană: eu nu mă îmbăt prea ușor, și îmi păstrez minte limpede.
P.S Dacă nu știi ce e aceea „minte” caută în DEX!
N-ar fi un moment bun sa atace si Hezbollahu izdraielu?
cine sa mai atace, 3,14…?
se dadeau sobolani!
hahahaha!
hahahahahahahahaha!
Cand o sa-ti vezi neamu ars de tot, sa razi. Pana atunci mucles.
DXN-Anpuța iarasi estei beat, BASISTULE fara creier!!!
impreuna cu π… (toate, le stii!)n-aveti creier nici cat am eu in alup!
hahahaha!
hahahahaha!
Basiștii sunt sobolani!!!
… chițcăi Bășinel.
HAHAHAHA!
HAHAHAHAHAHAA!
HAAHAAHAHAHAHAHAHAHAHA!
ALUPITEGUS…π
Te referi la ăia ascunși prin vizuini pe sub pământ?
Da, la basiști se refera, ei sunt sobolani!!!
Tot asha prost shi fara rost ?????
JD-USA
Comments are closed.