Prim-ministrul turc desemnat, Ahmet Davutoglu, a început luni consultările cu cele trei partide de opoziție, în vederea formării unui guvern de coaliție, la o lună după ce formațiunea sa, Partidul Justiției și Dezvoltării (AKP, islamo-conservator), a obținut primul loc în alegeri, dar fără a-și reînnoi majoritatea absolută, transmite AFP.
Discuțiile au început la ora locală 14.00 (11.00 GMT), printr-o întâlnire cu președintele Partidului Republican al Poporului (CHP, social-democrat), Kemal Kiliçdaroglu. Marți, Ahmet Davutoglu va avea primele consultări cu liderul Partidului Acțiunii Naționaliste (MHP, de dreapta), Devlet Bahçeli, pentru ca miercuri să discute cu șeful Partidului Democratic al Popoarelor (HDP, pro-kurd), Selahattin Demirtas.
La putere din 2002, AKP, al premierului Ahmet Davutoglu și președintelui Recep Tayyip Erdogan, omul forte al Turciei, dispune în parlament de 258 de mandate din totalul de 550, fiind urmat de CHP, cu 132 de locuri, de MHP și de HDP, fiecare cu 80 de locuri.
Consultările se anunță dificile cu principalele două partide de opoziție, care au condiționat o eventuală alianță de măsuri foarte stricte, dificil de acceptat pentru partidul la putere, în special redeschiderea unor anchete anticorupție care vizează regimul, și izolarea politică a lui Erdogan.
În ce-l privește, HDP a exclus public orice acord cu AKP.
Cu toate acestea, Davutoglu s-a arătat relativ optimist în legătură cu perspectivele unui acord, vineri declarând că ‘suntem la o distanță egală de MHP și de CHP. O coaliție este foarte posibilă fie cu unul, fie cu celălalt’.
Duminică seara, el a avertizat față de orice punere în discuție a atribuțiilor președintelui Erdogan. ‘Cel care ar evoca (această temă) ar deschide o dezbatere privind legitimitatea, respectabilitatea președintelui nostru și ar sabota debutul negocierilor’, a declarat Davutoglu, citat în presa turcă de luni.
Ahmet Davutoglu a fost însărcinat pe 7 iulie, în mod oficial, de șeful statului cu formarea unui nou guvern. Premierul desemnat are la dispoziție 45 de zile pentru alcătuirea unui nou executiv. În cazul unui eșec, președintele Erdogan poate convoca alegeri anticipate.