Acasa InternationalExterne Ucraina a adoptat o lege privind amnistia protestatarilor

Ucraina a adoptat o lege privind amnistia protestatarilor

scris de Laurentiu Banches
4 afisari

Parlamentul Ucrainei a adoptat miercuri, 29 ianuarie, după ore de intense negocieri, o amnistie pentru manifestanții arestați în cursul ciocnirilor cu poliția, însă opoziția s-a abținut.

Ucraina a adoptat o lege privind amnistia protestatarilor (foto:news.kievukraine.info)

Legea privind amnistia este una din principalele cerințe ale opoziției mobilizate de peste două luni în centrul Kievului. Inițiativa legislativă a fost adoptată de 232 de deputați din totalul celor 416 prezenți, în strigătele de protest ale parlamentarilor opoziției, după care ședința a fost suspendată.

Președintele Viktor Ianukovici s-a deplasat în persoană cu puțin timp înainte la parlament pentru a influența dificilele negocieri dintre formațiunea sa, Partidul Regiunilor, și opoziție. Partidul aflat la putere cerea inițial în schimbul acestei legi de amnistie eliberarea centrului capitalei ocupat de manifestanți, precum și a clădirilor publice, cum ar fi primăria Kievului sau Casa Sindicatelor, devenită cartierul general al mișcărilor de protest.

Miercuri seară nu era însă clar ce concesiuni au fost obținute în cursul lungilor ore de negocieri din timpul zilei. Lansată după refuzul puterii de a semna un acord de asociere cu Uniunea Europeană, care a preferat o apropiere de Moscova, mișcarea de protest s-a radicalizat de la jumătatea lui ianuarie, odată cu adoptarea unor legi pentru reprimarea manifestațiilor și s-a propagat în mai multe regiuni ale țării. Conform Agerpres, legile în cauză, viu criticate de țările occidentale, au fost abrogate marți de parlament, reunit în sesiune extraordinară pentru a încerca să găsească o soluție de ieșire din criză.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult