Presedintele ucrainean Viktor Ianukovici a cerut marti autoritatilor de la Moscova sa raspunda la cererea tarii sale de a scadea pretul la gaz, in cadrul unei intrevederi cu omologul sau rus Dmitri Medvedev, desfasurata in timpul summitului privind securitatea nucleara de la Washington, informeaza Agerpres.
“Nu am avut raspuns din partea dumneavoastra pana acum in ceea ce priveste scaderea pretului la gaz”, a declarat Ianukovici in fata presei, adresandu-se omologului sau rus. Exista “mai multe probleme care s-au acumulat odata cu anii si pe care trebuie sa le rezolvam”, a adaugat el. Dmitri Medvedev a raspuns ca problema va fi rezolvata “prin toate mijloacele”, recunoscand ca este vorba despre “o chestiune cu adevarat importanta pentru Ucraina”.