Acasa InternationalExterne Ucraina: Noile legi de sancționare a protestatarilor intrǎ ȋn vigoare

Ucraina: Noile legi de sancționare a protestatarilor intrǎ ȋn vigoare

scris de Laurentiu Banches
84 Afisari

Jurnalul ucrainean Golos Ukraini a publicat marţi, 21 ianuarie, legile care înăspresc sancţiunile aplicabile manifestanţilor, marcând intrarea în vigoare a acestor texte.

Ucraina: Noile legi de sancționare a protestatarilor intrǎ ȋn vigoare (foto:speak.catiin.edu)

Golos Ukraini (Vocea Ucrainei), jurnalul Parlamentului, a publicat, între alte texte, inclusiv pe cele care înăspresc, cu până la cinci ani de închisoare, potenţiale sancţiuni aplicabile manifestanţilor, care au instalat, de două luni, o tabără şi baricade în centrul Kievului şi ocupă clădiri oficiale. Majoritatea legilor vizate intră în vigoare în seara zilei în care au fost publicate, în acest caz miercuri la ora locală 0:00. SUA şi UE şi-au exprimat din nou îngrijorarea, luni, faţă de violenţele din Ucraina, afirmând că de vină sunt autorităţile ucrainene, din cauza adoptării acestor legi considerate „represive”.

Preşedintele Viktor Ianukovici a declarat luni seara că nu poate tolera ca manifestaţiile să se transforme în „tulburări în masă”. Parchetul General a afirmat că înfruntările violente din ultimele două zile constituie o „crimă împotriva statului”. Preşedintele ucrainean – căruia manifestanţii îi reproşează faptul că şi-a schimbat poziţia, în noiembrie, renunţând să semneze un acord de asociere cu UE în schimbul unei apropieri de Rusia – a promulgat aceste texte vineri seara, în pofida unor avertismente din partea europenilor şi americanilor, care au ameninţat cu sancţiuni.

Adoptarea acestor legi a antrenat o intensificare a mobilizării opoziţiei. Aproximativ 200.000 de persoane s-au reunit duminică, în centrul Kievului, la o manifestaţie care a degenrat în confruntări violente cu forţele de ordine, în cursul cărora s-a aruncat cu cocteiluri Molotov, ca răspuns la utilizarea gloanţelor de cauciuc. Conform mediafax, confruntări sporadice continuă să aibă loc. Înfruntări au fost reluate marţi dimineaţa, în apropiere de Piaţa Independenţei, în centrul capitalei ucrainene.

4 comentarii

pathfinder 21-01-2014 - 11:24

Felicitari conducatorilor Ucrainei.
Planul stabilit merge mai departe…

urbos 21-01-2014 - 12:02

Acolo ti-e locul.

pathfinder 21-01-2014 - 12:09

?!?
Iar esti beat?

שׂפֿבּשׂפֿהּשׁ 21-01-2014 - 14:38

Democratia e democratie NUMAI atunci cind statul este despartit de societate si functioneaza de unul singur dupa nevoile si legile lui, iar cegtatenii se descurca cum pot. Si, ca democratia sa fie cit mai puternica si, fireste, cit mai „autentica”, ea trebuie aparata prin legi dure, printr-un aparat politienesc si jandarmeresc bine echipat, dotat, si pus la punct, in asa fel ca „cine misca sa nu mai miste” ! Si noi, romanii, dupa caderea comunismului am dat PRIMA LEGE din „libertate” si „democratie” legea intrunirilor si a manifestatiilor, cind „regele” Iliescu ne-a trimis in parcuri si paduri ca sa manifestam, si nu pe strazi sau la „troita”. Adica, domnule, sa stim un lucru. Democratia nu inseamna libertate, da ? Sa ne fie clar. Democratia si libertatea sunt doua notiuni total independente care nu interactioneaza, nu se conditioneaza una pe alta ABSOLUT DELOC. Adica, ce ? Nu eram democrati si pe vremea lui ceausescu ? Eram. ca ni se spunea ca avem o democratie socialista ? E ! Mare brinza ! dar eram democrati. La fel si venezuelenii sub Chavez. Erau ei democrati ? Erau ! Si ce mindri erau, ca si noi, pe vremea lui ceausescu si a lui Iliescu ! Democratii originale, taticu, adica, se ia o democratie „made” undeva, de care se stie bine ca e democratie, si se aplica la fata locului, unde devine altceva, adica un fel de surogat, o alta marie cu alta palarie, asa cam ca la noi. Nu auzim noi la tembeliziuni toata ziua ca traim – cica – in democratie ? Auzim ! Atunci ? Avem libertate sa ne manifestam ? Nuuuuu ! Nu ! Pentru ca daca manifestezi impotriva lu’ Ponta, esti basescist ! E ? Si inseamna ca esti impotriva democratiei, a statului de drept (sintagma asta-i tare, mai tare ca dovleacu lu Huhu bezmeticul), al „bunului simt” ! daca zici ceva impotriva lui Ponta, cum ca, spre exemplu, ar fi un nenorocit de plagioator, iar ai probleme cu democratie, pentru ca, tot basist te chemi. Cu alte cuvinte, in democratie exista doua entitati mari si late : basisti si restul lumii ! Basistii „e” aia raii, iar ailaltii „e” aia bunii ! Uite unde am ajuns dupa 24 de ani de framintari sociale. Am ajuns sa avem o societate democratica originala, care ne-a dus pe cele mai inalte culmi ale disperarii, pardon, ale dezvoltarii. Si, pentru ca intr-o astfel de democratie e foarte greu de suportat ‘cuceririle” revolutionare, romanul si-a luat lumea in cap si a fugit care incotro in alte democratii ca sa le „lumineze” si pe alea cu cucreririle de la noi. Si uite-asa, au aflat si „ienglejii” si nemtii, si italienii, si mai toata „ieuropa” cine suntem noi romanii : cele mai spurcate aratari ale unei democratii originale. Ponta sa ne traiesti, sa-ti dam calul sa-l … huhuiesti !

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult

BREAKING NEWS