Miniştrii europeni ai Finanţelor au aprobat, luni, planurile de redresare ale Croaţiei, Ciprului, Lituaniei şi Sloveniei. Acest lucru deschide calea pentru finanțarea, cu fonduri UE, a proiectelor prevăzute în mecansimul destinat stimulării investiţiilor.
Odată cu aprobarea acestor patru planuri, numărul total de planuri de redresare aprobate de miniştrii de Finanţe din UE a ajuns la 16, printre acestea fiind şi planurile depuse de toate marile economii ale blocului comunitar, relatează Reuters, citată de Agerpres.
Planurile prezentate de restul statelor membre UE, inclusiv PNRR-ul României, urmează a fi evaluate la o dată ulterioară.
Toatele cele 27 de state membre UE ar urma să primească bani de la Mecanismul european de relansare, o schemă în valoare de 800 miliarde de euro sub formă de granturi şi împrumuturi. Pentru a primi bani, fiecare guvern trebuie să detalieze cum intenţionează să cheltuie partea care îi revine, cu condiţia ca cel puţin 37% din fonduri trebuie să meargă spre obiective verzi, precum reducerea emisiilor de CO2, şi cel puţin 20% pentru a face economia mai pregătită pentru epoca digitală.
Planurile naţionale sunt evaluate de Comisia Europeană, pentru a se asigura că îndeplinesc toate criteriile, şi apoi de consiliul miniştrilor de Finanţe, înainte ca banii să fie transferaţi.
Guvernele statelor membre vor primi, în avans, doar 13% din partea lor de bani, iar tranşele viitoare vor veni de două ori pe an, după finalizarea unor ţinte de investiţii şi reforme convenite.