Acasa InternationalExterne UE considera ca Grecia nu va avea nevoie de sprijin financiar

UE considera ca Grecia nu va avea nevoie de sprijin financiar

scris de Ziua Veche
1 afisari

.Ministrii de finante din zona euro, reuniti luni, la Bruxelles, pentru a discuta un posibil plan de salvare al Greciei, au anuntat ca au ajnuns la un acord, fara a oferi insa prea multe detalii.

Premierul luxemburghez, Jean – Claude Juncker, presedintele grupului ministrilor de finante din zona euro, a declarat ca un eventual ajutor financiar acordat Greciei, ar putea veni sub forma unor imprumuturi bilaterale din partea statelor din aceasta zona. “Daca va fi nevoie, si suntem convinsi ca nu va fi nevoie, vom ajunge la un acord in cadrul zonei euro pentru a oferi un imprumut Greciei”, a precizat Juncker, subliniind insa faptul ca autoritatile de la Atena nu au solicitat inca sprijin financiar. El a mai daugat ca detaliile planului vor fi puse la punct in cadrul intalnirii liderilor UE, care va avea loc la finalul lunii, la Bruxelles.

0 comentariu

zeitgeist 28-03-2010 - 00:59

Asa a fost dintotdeauna,mintile luminate au fost mereu ridiculizate de multe ori ucise pt ca contraveneau intereselor profitorilor vremii ca apoi sa fie adoptate in momente istorice cand interesele parazite se mutau in alte emisfere datorita progresului adus de evolutia umana.Au fost semi uitate momentele din ignoranta sau din lipsa de educatie reala proliferata si intretinuta de guvernele(stapanirile) parazite.Se intampla si acum mereu sub zambetele noastre ironice de autotstiutori.Adevarata revolutie este doar cea din mintea umana,refuzul de a mai accepta normele,traditiile,culturile,religiile si orice forma de parazitizm tribal existent acum.Refuzul de a mai accepta ceea ce se ofera ca informatie este esential.Este doar un acvariu,geamurile lui pot fi sparte,oceanul e mare si LIBER,puterea este numai in mintile noastre si in vointa de a ne elibera definitiv.Suntem toti la fel,oameni,plante,animale,apa,pamant si foc,ne tragem din acelasi atom al prafului stelar si putem transforma calatoria noastra pe acest punct din univers intr-o adevarata vibratie de iubire si caldura.Hai sa incepem cu arderea gunoiului materialist din sufletele noastre si daca o sa reusim inseamna ca cea mai urata poarta ferecata a porcariei e deschisa,restul o sa fie mult mai usor…’with nobody left behind’…

Viorica Ianc 28-03-2010 - 04:13

Si totusi mai dureaza putin timp pana cand
ceasul meu biologic se racordeaza la
aceasta reglare.
In rest, segmentul vietii mele se numara
cu acelasi tic-tac ! La fel ca si pentru
cei ce au un castic financiar din aceasta
gaselnita !

un crestin 28-03-2010 - 04:19

dar gandesti ca esti rasucitorul de cuvinte: sau mai bine zis, sucitorul 🙂

un crestin 28-03-2010 - 04:26

specificare:
mesajul meu se adresa lui Zeitgeist si nu Vioricai, cuprinsa de un duh melancolie straina primaverii si Sarbatoririi Floriilor.
Fruntea sus,Viorico, treci parleazul si aduna mitzisori.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult