Acasa InternationalExterne UE își dublează stocul de vaccinuri Pfizer-BioNTech. Acord pentru încă 300 de milioane de doze

UE își dublează stocul de vaccinuri Pfizer-BioNTech. Acord pentru încă 300 de milioane de doze

scris de Misu Andrei
48 afisari

Uniunea Europeană a încheiat un nou acord cu Pfizer-BioNTech pentru achiziţionarea a încă 300 de milioane de doze de vaccin COVID, a anunţat vineri preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, potrivit Reuters şi dpa, preluate de Agerpres. Noul acord dublează stocul de vaccinuri negociat cu Pfizer-BioNTech, la 600 de milioane de doze.

„Comisia Europeană le-a propus astăzi (vineri) statelor-membre ale UE să cumpere o cantitate suplimentară de 200 de milioane de doze de vaccin anti-COVID-19 produs de BioNTech-Pfizer, cu opţiunea de a achiziţiona alte încă 100 de milioane de doze”, se arată într-un comunicat al Comisiei Europene.

„Acest lucru îi va permite UE să cumpere în total 600 de milioane de doze din acest vaccin, care este deja folosit pe teritoriul UE”, subliniază comunicatul.

Von der Leyen a precizat că 75 de milioane de doze adiţionale de vaccin ar urma să fie livrate în al doilea trimestru al acestui an. Ea a anunțat și pe Twitter că UE are asigurat un stoc de 600 de milioane de doze de vaccin numai de la Pfizer-BioNTech.

1 comentariu

stefan 11-01-2021 - 01:04

chiar si cu vaccinuri fac afaceri Vaccinul de la Oxford costa 3£ nu le trebuie, le trebuie ce fac nemtii 12 euro

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult