Acasa InternationalExterne Un avion EgyptAir a dispărut de pe radar

Un avion EgyptAir a dispărut de pe radar

scris de M.A.B.
9 afisari

Ministrul egiptean al aviației civile a afirmat joi dimineață că echipe de prim-ajutor și salvare efectuează operațiuni de căutare a avionului companiei EgyptAir care a dispărut de pe ecranele radarelor, transmit agențiile internaționale de presă.

flight-804Un avion al EgyptAir care făcea legătura între Paris și Cairo a dispărut în această dimineață de pe ecranele radarelor, a anunțat compania aeriană. La bordul  aeronavei Airbus A320cu   se aflau 69 de persoane.

Într-un scurt comunicat pe rețelele sociale, EgyptAir a informat că zborul MS804 era efectuat de un avion care decolase miercuri noaptea la orele 23.09 de pe aeroportul ‘Charles de Gaulle’ din Paris, urmând să aterizeze la Cairo joi dimineață.

Compania aeriană a scris pe Twitter că avionul a dispărut după ce a pătruns 10 mile în spațiul aerian al Egiptului.

Avionul de pasageri al EgyptAir a dispărut de pe radare joi dimineață cu 66 de persoane la bord, în timp ce se afla deasupra Mării Mediterane la o altitudine de 11.300 de metri.

Egiptul și Grecia au desfășurat în Marea Mediterană avioane și nave pentru a căuta avionul EgyptAir Paris-Cairo care a dispărut de pe radare în noaptea de miercuri spre joi, a anunțat joi armata egipteană într-un comunicat citat de AFP.

Informația a fost confirmată de Ministerul Apărării de la Atena, care a anunțat că a desfășurat o fregată și aviație militară în sudul Mării Mediterane, relatează Reuters.

Armata egipteană a desfășurat și ea avioane de recunoaștere și nave pentru a încerca să localizeze aparatul și eventual să salveze supraviețuitori, potrivit comunicatului.

Zborul MS804, care a dispărut de pe ecranele radar la 30-40 de mile (48 până la 64 km) distanță de coasta nordică a Egiptului, transporta 56 de pasageri, printre care un copil și doi bebeluși, precum și șapte membri ai echipajului și trei ofițeri de securitate.

* ORA 08:36 Avionul EgyptAir care a plecat de la Paris către Cairo „nu a aterizat” (oficial francez)

Avionul companiei EgyptAir, un Airbus A320, care a dispărut joi dimineață de pe radare după ce a plecat de la Paris către Cairo nu a aterizat, a declarat un oficial al aeroportului francez, relatează Reuters.

Referindu-se la zborul MS 804 al companiei egiptene EgyptAir, oficialul francez a declarat, sub rezerva anonimatului, că „avionul nu a aterizat. Asta este tot ce putem spune pentru moment”.
Oficiali din cadrul Ministerul de Externe francez fac cercetări în acest caz, însă pentru moment nu au dorit să facă niciun comentariu în legătură cu dispariția avionului.

Avionul de pasageri al EgyptAir a dispărut de pe radare joi dimineață cu 66 de persoane la bord, în timp ce se afla deasupra Mării Mediterane la o altitudine de 11.300 de metri.

* ORA 08:14 Avion de pasageri EgyptAir dispărut: Oficiali din aviația civilă egipteană nu exclud ca avionul să fi căzut în mare

Oficiali din sectorul aviației civile egiptene nu exclud ca avionul EgyptAir, un Airbus A320, care a dispărut joi dimineață de pe radare în timp ce se întorcea de la Paris la Cairo să fi căzut în mare, relatează Reuters.

Postul de televiziune Al Mayadeen relatase anterior, citând surse, că avionul Egyptair a căzut în mare.

Potrivit ziarului guvernamental egiptean Ahram, echipajul nu a trimis niciun fel de semnal de alarmă înainte de dispariția avionului. Ultimul contact al echipajului cu turnul de control a fost făcut cu zece minute înainte de dispariția aparatului de zbor.

Un avion de pasageri al Egyptair a dispărut de pe radare joi dimineață cu 66 de persoane la bord, în timp ce se afla deasupra Mării Mediterane la o altitudine de 11.300 de metri.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult