Acasa InternationalExterne Un nou complot de asasinare a premierului bulgar împiedicat

Un nou complot de asasinare a premierului bulgar împiedicat

scris de Ziua Veche
0 afisari

Serviciile bulgare de informaţii au dejucat un nou complot de asasinare a premierului bulgar, Boiko Borisov, a anunţat cotidianul bulgar 24 Ceasa, citat de site-ul Novinite.com. Cu aproximativ zece zile în urmă, serviciile au interceptat convorbiri telefonice şi întâlniri ale unor personalităţi-cheie, descoperind cel mai recent plan de asasinare a lui Borisov, în schimbul sumei de 400.000 de euro, potrivit publicaţiei citate de Mediafax. Ministerul Afacerilor Interne a refuzat să facă orice comentarii, iar Serviciile Naţionale de Securitate au refuzat să răspundă la o întrebare cu privire la sporirea măsurilor de securitate destinate protecţiei premierului.

Potrivit unor informaţii, în urmă cu patru luni, servicii de informaţii străine au surprins o întâlnire între mai mulţi cetăţeni bulgari cunoscuţi public, la hotelul de cinci stele King George Palace, la Atena, dedicată unei discuţii despre cum să fie “eliminat” premierul şi, odată cu el, forţele de luptă împotriva terorismului din Bulgaria. Potrivit acestor informaţii, participanţii la această întâlnire au sosit la bordul unor iahturi, însoţiţi de numeroase gărzi de corp.

Aceasta este cel de al treilea complot de asasinare a lui Borisov. În urmă cu o săptămână, premierul bulgar a vorbit, într-un inteviu televizat, despre unul dintre aceste comploturi, descoperit prin interceptarea unei convorbiri telefonice între Milano şi Amsterdam. Borisov a refuzat să precizeze în ce perioadă a carierei sale politice a avut loc acest complot. Însă, potrivit serviciilor de informaţii este vorba despre o conversaţie de 40 de minute, care a avut loc în urmă cu cinci ani, când Borisov era directorul unei agenţii în cadrul Ministerului Afacerilor Interne.

Cei care au purtat această conversaţie erau foştii lideri mafioţi Konstantin Dimitrov, cunoscut ca “Samokoveţa”, şi Ivan Todorov, cunoscut ca “Doctorul”, în prezent decedaţi. Ei au fost interceptaţi de servicii de infomaţii străine în timp ce afirmau că “îl doborâm pe acest pompier şi apoi îl omorâm”. Înregistrarea a fost trimisă Unităţii Bulgare pentru Combaterea Crimei Organizate (GDBOP). Aproximativ în aceeaşi perioadă, autorităţile sârbe au avertizat în legătură cu un complot împotriva lui Borisov, în legătură cu arestarea unui traficant de droguri sârb, Sreten Josici, care, între timp, a fost condamnat, la Belgrad, la 15 ani de închisoare. Presa bulgară a publicat vara aceasta o serie de materiale, potrivit cărora gruparea “Asasinii” a primit ordinul de a-l ucide pe premier, unii afirmând că planul a fost conceput, din nou, de Josici, care ar fi dat acest ordin prin intermediul unui apropiat al său bulgar, presupusul lider al grupării “Asasinii”, Petăr Stoianov, cunoscut şi ca “Şeful de trib”.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult