Acasa InternationalExterne Un val sever de caniculă lovește Franța

Un val sever de caniculă lovește Franța

scris de Misu Andrei
44 afisari

Un val timpuriu şi sever de caniculă a lovit mai multe regiuni din Franța unde, potrivit agenţiei meteorologice franceze Meteo France, temperaturile au ajuns deja la 40 de grade, iar sâmbătă sunt așteptate valori termice și mai mari. Departamentul Gironde, unde se află oraşul Bordeaux, a interzis evenimentele publice în aer liber, precum şi cele din spaţiile închise care nu sunt prevăzute cu aer condiţionat, a precizat vineri un oficial local pentru postul public de radio, relatează Reuters.

Prefectul local Fabienne Buccio a declarat pentru postul de radio France Bleu că spectacolele şi adunările numeroase, inclusiv cele din 18 iunie dedicate Rezistenţei franceze, au fost anulate vineri după-amiază, însă festivităţile private precum căsătoriilor vor fi în continuare permise.

În multe regiuni din Franţa, temperaturile au ajuns joi la 40 de grade Celsius pentru prima dată în acest an şi sunt aşteptate să atingă valori maxime sâmbătă, când termometrele ar putea înregistra 41-42 grade Celsius.

”Toată lumea se confruntă în prezent cu un risc sanitar”, a spus Buccio, mai scrie Reuters, citat de Agerpres.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult