Acasa InternationalExterne Ungaria ȋngrijoratǎ de statutul minelor de aur din Romȃnia

Ungaria ȋngrijoratǎ de statutul minelor de aur din Romȃnia

scris de Laurentiu Banches
1 afisari

Guvernul ungar a cerut Romȃniei să respecte reglementările europene în domeniul minelor de aur, privind proiectul de la Roșia Montanǎ.

Ungaria ȋngrijoratǎ de statutul minelor de aur din Romȃnia (foto:f-s.ro)

Ungaria se aşteaptă ca autorităţile române să respecte atât regulile europene în domeniul minelor de aur, cât şi „bunurile de mediu şi culturale” aflate în pericol din cauza proiectului de la Roşia Montană (vestul României), afirmă luni ministerele ungare de Externe şi al Dezvoltării Rurale ȋntr-un comunicat. „Ungaria a aflat cu îngrijorare că, pe 27 august, guvernul român a adoptat un proiect de propunere vizând susţinerea regimului minei de aur şi de argint ca pe un proiect de interes public de importanţă naţională”, afirmă cele două ministere, potrivit agenției AFP, citatǎ de mediafax.

„Exploatarea auriferă bazată pe tehnologia cu cianuri-leşiere implică riscuri enorme şi pune în pericol puritatea apei şi diversitatea biologică”, subliniază ministerele, citând o deversare de cianură, în 2000, la altă mină românească de aur, „care aproape a distrus toată fauna sălbatică pe cursul ungar al Tisei”, potrivit MTI. „Astfel, Guvernul ungar a protestat faţă de orice utilizare a tehnologiei pe bază de cianuri-leşiere indiferent de forma acesteia”, au afirmat cele două ministere.

Firma canadiană Rosia Montana Gold Corporation (RMGC) a cerut autorizarea proiectului de extracţie de aur şi argint la Roşia Montană de mai mulţi ani. Conform mediafax, Guvernul a aprobat şi a trimis Parlamentului român proiectul privind exploatarea de la Roşia Montană, premierul Victor Ponta afirmând ulterior că el va vota, ca deputat, împotriva proiectului.

3 comentarii

salut 03-09-2013 - 18:36

Haha, o sa-l parasca pe Basescu la imparatie ca le da Transilvania, da’ spaga ramane la el!

Ionel 03-09-2013 - 21:00

Ce e de ris? Astia ne fura trecutul si noi facem bancuri. Suntem cei mai tari de pe planeta!

salut 03-09-2013 - 21:19

Chiar nu ma gandeam sa rad pe seama nenorocirii Romaniei. Imi cer scuze daca a sunat altfel decat am gandit.

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult